Ilie Dumitrescu pariază pe Ionuț Vînă. „Poate aduce un plus!” Gigi Becali a luat notițe și l-a titularizat cu CFR Cluj

Ionut Vina, de la FCSB, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei Sepsi OSK din etapa 30 a Ligii 1, disputat pe stadionul Municipal din Sfantu Gheorghe, sambata,10 aprilie 2021. ALEX NICODIM / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB – CFR Cluj se joacă în etapa a 5-a din play-off-ul Ligii 1, sezonul 2020 – 2021, iar Gigi Becali merge pe mâna lui Ilie Dumitrescu și îl titularizează pe Ionuț Vînă.

Fostul internațional român a vorbit înaintea duelului Universitatea Craiova – FCSB, scor 2-0, despre lipsa lui Ionuț Vînă din echipa de start a roș-albaștrilor și susținea că mijlocașul ar trebui să fie titularizat.

După ce Răzvan Oaidă a dezamăgit în partida cu Universitatea Craiova din etapa a 4-a a play-off-ului, Gigi Becali a ascultat sfatul fostului internațional român.

Ilie Dumitrescu pariază pe Ionuț Vînă

Astfel, Toni Petrea l-a inclusi pe Ionuț Vînă în echipa de start a FCSB-ului pentru partida cu CFR Cluj de pe stadionul „Marin Anastasovici”, lucru care a fost pe placul lui Ilie Dumitrescu. „Mister” a comentat în legătură cu decizia antrenorului principal de la FCSB de a-l titulariza pe mijlocașul cumpărat de la FC Viitorul și crede că acesta poate aduce un plus de valoare.

„În sfârșit apare și Vînă. Ne tot întrebam de ce se apela la serviciile tuturor jucătorilor și pe Vînă nu îl titulariza. Este un jucător cu experiență și poate aduce un plus”, a spus Ilie Dumitrescu la TV Digi Sport.

Ce spunea Ilie Dumitrescu înainte de Universitatea Craiova – FCSB 2-0

„Nu știu de ce nu îl folosește pe Vînă. Ce se întâmplă? Nu se pregătește, n-a dat randament sau ce? Începi la un meci capital cu un copil? Nu are experiență! Puteai să joci cu Moruțan mai avansat și cu Vînă la mijloc, sau cu Oaidă. Poți să îl muți pe Vînă mai sus ca să îți facă banda, are capacitatea asta. Soluții aveai, inclusiv Vînă extremă”, a spus Ilie Dumitrescu înaintea meciului pierdut de FCSB pe terenul Universității Craiova, scor 0-2.

  • 600.000 de euro este cota lui Ionuț Vînă, conform transfermarkt.com
  • 750.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru transferul lui Ionuț Vînă de la FC Viitorul
Publicat: 03 05. 2021, 19:44
Actualizat: 03 05. 2021, 19:44