Ilie Dumitrescu îi ia apărarea lui Gnohere, deși francezul lipsește mereu din cantonamentele FCSB-ului: „Nu îi păcălește!”

Harlem Gnohere (31 de ani) a ajuns ultimul în cantonamentul FCSB-ului… din nou. Totuși, Ilie Dumitrescu îl susține pe atacantul francez.

De doi ani, lipsește Gnohere din cantonamente sau ajunge mai târziu, fie din cauza accidentărilor, fie învoit de către staff.

„A fost un motiv obiectiv. A fost o înțelegere ca el să nu plece cu echipa. Puteau lua bani pe el. Nu îi păcălește. Acum, mai are nevoie de câteva de săptămâni de pregătire. Nu poți să nu îl bagi dacă nu s-a antrenat, dar poate s-a pregătit și arată bine. Dacă stă bine, «bizonul» e o soluție. Noi acceptăm jucători cu kilograme în plus. În alte campionate nu există așa ceva”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

De această dată, Gnohere era ca și plecat de la FCSB la Al Ahly Cairo, dar mutarea nu s-a concretizat, motiv pentru care și-a făcut apariția în Marbella, unde se va pregăti alături de colegi. Acesta ar putea juca în ultimul meci amical pe care vicecampioana României îl dispută în Spania, cu Keonbuk Hyundai FC, pe 22 ianuarie, ora 17:00.

6 goluri în 13 meciuri a reușit Harlem Gnohere pentru FCSB în acest sezon al Ligii 1

Publicat: 21 01. 2020, 21:11
Actualizat: 21 01. 2020, 21:12