Îl urmează pe Florin Prunea? „Nu mă agit, nu mă strofoc!” Cum a răspuns Ionel Dănciulescu la întrebarea dacă pleacă de la Dinamo

Florin Prunea și-a anunțat plecarea de la Dinamo și ar putea fi urmat de Ionuț Negoiță, așa cum „garantează” suporterii. Ionel Dănciulescu tratează cu mai multă relaxare subiectul, deși contractul său expiră pe 30 iunie.

Dinamo își revine din pumni și începe încet-încet să dea semne de viață și din punct de vedere financiar. Suporterii dinamoviști au strâns suma de 500.000 de euro pentru salvarea clubului, prin programul socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti).

Mai mult de atât, discuțiile lui Ionuț Negoiță cu Melero Marin, anunțate în exclusivitate de ProSport, încep să se concretizeze.

Cum a răspuns Ionel Dănciulescu la întrebarea dacă pleacă de la Dinamo

Un alt om de bază din club care și-a anunțat plecarea este Ionel Dănciulescu. Team managerul echipei așteaptă să vadă cum evoluează ultimele evenimente din club:

„Nu ştiu, vedem. Deocamdată mai am contract până pe 30 (n.r. iunie), dar vedem. Mai e timp. Se mai discută, deocamdată nu ştiu nimic, n-am ce să zic deocamdată.

Mai e până pe 30, aşa că vedem. Nu mă agit, nu mă strofoc”, a declarat Ionel Dănciulescu pentru AntenSport.

Florin Prunea și-a anunțat plecarea de la Dinamo. „Mai mult ca sigur o să plec de la Dinamo, 100%! Fiecare își vede de drumul lui. A fost o perioadă grea pentru mine. Dinamo merge înainte și fără Prunea. Oricum, nu aveam ce să caut aici, dar am zis și eu să mă întorc la clubul unde am crescut”, a declarat președintele clubului.

Dacă va alege totuși să plece, Ionel Dănciulescu are locul asigurat la firma de impresariat a fraților Becali. Conform surselor ProSport, Giovani Becali i-a propus lui Dănciulescu să vină la firma de impresariat „Becali Sport Management”.

„Danciule, ai crescut cu noi, nu te lăsăm așa! Dacă vrei, poți să vii oricând aici, să lucrezi ca reprezentant de jucători. Îți dăm mână liberă. Să stai liniștit!”, i-ar fi spus Becali directorului sportiv din Ștefan cel Mare.

Ionel Dănciulescu şi-a scos trofeele la licitaţie

În luna aprilie, Ionel Dănciulescu s-a alăturat eforturilor suporterilor și și-a scos trofeele la licitație. Toți banii obținuți se duc către DDB, program prin care fanii roș-albi luptă să salveze clubului de la faliment.

Publicat: 03 06. 2020, 18:43
Actualizat: 03 06. 2020, 19:43