Ieșenii rămân invincibili în Antalya: 1-1 cu polonezii de la Korona Kielce

Formația ieșeană CSMS și-a menținut invincibilitatea în turneul din Antalya și după cel de-al treilea meci amical. Astăzi, elevii pregătiți de italianul Nicolo Napoli au remizat cu echipa poloneză de primă ligă Korona Kielce, scor 1-1 (0-1). Golul Iașiului a fost marcat de Gabriel Bosoi, în repriza secundă, după ce polonezii marcaseră în prima parte.  

În lotul grupării poloneze se află și doi jucători care au evoluat în trecut în Liga 1, portarul Vytautas Cerniauskas (fost la FC Vaslui) și fundașul Pawel Golanski (fost la Steaua).

Antrenorul Nicolo Napoli a început meciul cu următorul 11: Caparco  – Voicu, Plămadă, Mihalache, Țigănașu – Ciucur, Braga, Crețu, Bole – Onduku, Boiciuc. În repriza a doua au evoluat: Grecu (Grahovac) – Mitic, Ciucă, Markovici, Bădic – Bosoi, Braga, Enescu, Coșereanu – Onduku, Ciucur.

Olah și Liviu Mihai au fost menajați din motive medicale. Acesta din urmă a intrat în programul normal de pregătire, dar antrenorii încă nu vor să riște folosirea lui în meciurile amicale.

În precedentele două meciuri susținute în Turcia, ieșenii au învins formația sud-coreeană Pohang Steelers cu 3-0 și au remizat cu uzbecii de la Bunyodkor, scor 1-1.

CSMS Iași mai are programate trei meciuri amicale în Antalya, cu Zvijezda Gradacac (Bosnia) – 6 februarie, FC Alashkert Erevan (Armenia) – 8 februarie și Cernomoreț Odessa (Ucraina) – 12 februarie.

Publicat: 03 02. 2015, 17:48
Actualizat: 03 02. 2015, 17:49