Ienei: „Pepe Moreno?** O ciorbă reîncălzită…”

Emerich Ienei a comentat prima mutare a Stelei de la finalul acestui sezon, împrumutul lui Pepe Moreno de la Independiente. Fostul tehnician al Stelei din perioada de glorie e de părere că transferul are și părți pozitive și negative.

"Am auzit de transferul lui Pepe Moreno. O ciorbă reîncălzită din nou, dar a dovedit că este bun, nu mai e grija acomodării. Poate a mai crescut și el în valoare", a spus Emerich Ienei, la gsptv.

Ienei a vorbit și despre jocul Stelei din ultima perioadă, pe care l-a criticat serios. "Steaua a suferit din cauza jocului colectiv, chiar dacă a avut în statistică o posesie mare. Dar scopul nu a fost să ajungă la poartă, ci de a ține mingea. Ori ăsta nu e scopul, ci de a pune adversarul pe contre-pied și să ajungi la poartă. La noi nu mai există jucători care să se uite într-o parte și să dea pasa în alta. Acum jucătorii primesc mingea, apoi se uită unde să o dea. Se pierde timp.  Steaua din 86 așa juca, în viteză. Puteți revedea meciul cu Anderlecht sau chiar finala, a fost o circulație progresivă foarte bună a balonului. Steaua a scos din acele pase adversarii și a ajuns cât mai repede la poartă. Nu degeaba erau "viteziștii". Nu alegau foarte repede, ci circula mingea foarte repede", a completat Ienei.

Publicat: 18 06. 2009, 17:45
Actualizat: 18 06. 2009, 18:14