Iar e Meme șef!** Gigi Becali l-a confirmat, Stoica va trebui să se înțeleagă cu Narcis Răducan!

Nu este un mister pentru nimeni că Mihai Stoica, numit aseară manager la Steaua, și Ilie Stan nu s-au înghițit în ultima vreme, ei schimbând destule replici prin intermediul mass-media. Ieri, în ziua în care antrenorul Stelei a fost schimbat, MM nu s-a abținut să-l desființeze pe tehnician.

„Am văzut că se făceau tot felul de clasamente cu Ilie Stan, că ar fi pe locul doi după CFR, că ar fi cel mai tare antrenor din istoria Stelei pe un segment de 13 etape. Să fim serioși! Stan să nu uite că, atunci când a preluat echipa, aceasta se afla la trei puncte distanță de CFR. Acum a lăsat-o la opt în spate”, a început atacul Mihai Stoica. Analistul de la DigiSport a găsit un singur lucru bun în mandatul lui Stan, și anume faptul că acesta a calificat echipa în primăvara europeană. „A reușit această performanță în fața unei mari echipe, AEK Larnaca”, nu s-a abținut să fie ironic MM.

„Ilie a avut un lot mai bun decât Levi”

Stoica mai spune că Stan a înregistrat victoriile cu Steaua pe cârca suporterilor și a jucătorilor aduși chiar de el. „Indiferent pe unde a jucat prin țară, Steaua a a avut stadionul plin. Apoi s-a mutat pe Național Arena și avea o medie de 30.000 de spectatori. Normal că publicul ajută echipa. În plus, să nu uităm ce jucători a avut la dispoziție. Chiricheș și Chipciu, aduși de mine. A avut un Pîrvulescu, un Florin Costea pregătit, păi Levi nu avea un asemenea lot”, a mai comentat MM.

Gigi Becali l-a chemat ieri la Palat pe Mihai Stoica, pe care l-a adus din nou lângă echipă, după ce a văzut că Dinu Gheorghe nu e serios. Condiția patronului a fost aceea ca MM să se împace cu Narcis Răducan și cu Valeriu Argăseală și să lucreze astfel împreună. Managerul a cerut timp de gândire dar spre seară i-a zis lui Gigi Becali că acceptă revenirea lângă echipă. Iar finanțatorul a confirmat acest lucru, aseară, la gsptv.

Îl iau pe Meme la Steaua. Am ordonat să nu se mai bârfească, toată lumea să lucreze în pace, să fie prieteni
Gigi Becali, finanțator Steaua

Publicat: 28 03. 2012, 03:00
Actualizat: 28 03. 2012, 03:00