I-au pus pe lista neagră:** „Dinamoviștii nu mai vor să-i vadă vreodată în echipă pe Pulhac și Dragoș Grigore”

Situația de la Dinamo este în continuare tensionată din cauza ultimelor rezultate nefavorabile din Liga I și cupele europene, dar și din cauza modificărilor de la nivelul acționariatului.

Unul dintre liderii galeriei roș-albilor, Mihnea Ionescu, spune că toate conflictele din cadrul clubului au apărut din cauza banilor. El s-a referit și la situația jucătorilor din lotul „câinilor”, despre faptul că suporterii lui Dinamo nu îi mai doresc la echipă pe Cristi Pulhac și Dragoș Grigore.

Ionescu nu înțelege de ce jucători precum Rafa Stănescu nu primesc nicio șansă la prima echipă a „câinilor”.

„Suporterii nu mai vor să-i vadă vreodată în echipă pe Pulhac și pe Dragoș Grigore, noi nu putem veni pe stadion ca să susținem o echipă care merge pe soluții falimentare.

Conflictele de la Dinamo au ca suport banul, altfel nu ar fi fost conflicte. La un moment dat fiecare acționar își plătea jucătorii preferați și nu mai erau bani pentru rezerve și pentru jucătorii de la echipele secunde.

Nu se poate să joace la echipa a doua jucători convocați la naționala de tineret, mă refer la Rafael Stănescu, pentru că dacă nu avem un alt conducător de echipă în afara lui Cătălin Munteanu, asta se întâmplă și pentru că lui Rafael Stănescu nu i s-a dat posibilitatea de a crește. La fel, nu a fost cumpărat nici Nicu Stanciu de la Vaslui”, a declarat Mihnea Ionescu pentru Sport Total FM

Liderul fanilor dinamoviști s-a referit și la faptul că Giovani Becali se amestecă în continuare în treburile interne ale clubului din Ștefan cel Mare.

„Nu e nicio nenorocire ca Giovani Becali nu are nicio intrare la CFR Cluj, ei se descurcă foarte bine și fără aportul lui”, a mai spus Ionescu.

Publicat: 11 09. 2012, 16:42
Actualizat: 11 09. 2012, 16:43