I-am așteptat să fie Noul Hagi, dar s-au topit pe drum. TOP 10 Dezamăgiri uriașe: 6-Zicu, 5-Cristea, 4-Sânmărtean! Vezi tot TOPUL!

Speranța unei națiuni fotbalistice care s-a confruntat, după retragerea lui Gică Hagi, cu tot mai puține succese a fost că se va naște un nou fotbalist de nivelul „Regelui”. Tocmai această speranță a făcut ca în ultimii ani aproape fiecare tânăr talentat din Liga I să fie alintat, de fani, presă sau de oamenii de fotbal, cu apelativul „noul Hagi”.

De fiecare dată asta a acționat precum un blestem. Fie că au dispărut în anonimat imediat după ce apucaseră să impresioneze, fie că și-au continuat cariera, dar fără să se apropie de impactul lăsat de Hagi, acești fotbaliști ne-au făcut să ne concentrăm acum atenția către cel care și-a dobândit prin naștere această titulatură. Ianis Hagi este noua speranță a României fotbalistice, însă până va ajunge la maturitate putem trage învățăminte din poveștile celor zece fotbaliști care l-au precedat și care au eșuat, de multe ori lamentabil, în încercarea de a ajunge „noul Hagi”.

VEZI AICI TOP 10 fotbaliști care au eșuat în încercarea de a deveni „noul Hagi”:  LOCUL 10

Publicat: 05 02. 2015, 17:10
Actualizat: 05 02. 2015, 17:24