I-a ‘bătut’ pe toți! Tănase, Chiricheș sau Chipciu se uită de jos la el!** Stelistul a cărui cotă a explodat, ignorat de patron: ‘Îi înjuram pe toți că l-am luat pe bezmetic’

Gigi Becali visează la milioane de euro obținute din transferuri. Tănase, Chiricheș sau Tătărușanu au intrat în atenția unor cluburi importante din Vest, însă mutările nu s-au concretizat ca urmare a prețurilor prohibitive stabilite de patron. Becali e convins că ‘giuvaierele’ echipei îi vor aduce o adevărată avere, dar fotbalistul a cărui cotă a crescut cel mai mult în ultimul an este Raul Rusescu. Cotat la 1 milion la sosirea în Ghencea, vârful a ajuns la 2,8 milioane, în mai puțin de un an, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de.

Autor a 15 goluri în stagiunea recent încheiată, Raul Rusescu a impresionat la primul său sezon pentru Steaua. Dacă în prima parte a campionatului era numit „bezmetic” de către patronul Gigi Becali, spre finalul turului și-a revenit și a contribuit decisiv la revirimentul echipei sale. A învins-o pe Dinamo cu golurile sale senzaționale chiar în Ștefan cel Mare, după care a mai reușit alte câteva puncte cu ajutorul cărora roș-albaștrii au urcat în clasament.

Spre finalul returului, însă, vârful nu a mai avut aceleași evoluții explozive. Productivitatea lui a scăzut, iar Mihai Stoichiță a sesizat acest fapt și l-a trecut tot mai des pe banca de rezerve. Cu toate acestea, site-ul de specialitate transfermarkt.de îl cotează pe Ruse cu cea mai mare creștere de cotă dintre toți steliștii.

Cum au evoluat cotele de piață ale steliștilor de la transferul în Ghencea

Rusescu – 1 milion – 2,8 milioane

Vlad Chiricheș – 1,2 milioane – 2,8 milioane

Nikolic – 500.000 – 1,2 milioane

Pârvulescu – 900.000 – 1, 4 milioane

S-a zbătut și el pe-acolo, a fost bezmetic rău! În prima repriză nu mi-a convenit pentru că dormea pe teren.

La început l-am luat pentru că mi-a zis Cârțu că e un jucător foarte bun. Pe urmă am fost supărat că l-am luat. Și nu numai Cârțu a zis. Și Dan Petrescu i-a spus lui Mihai Stoica că i-am luat pe toți de la Urziceni și nu l-am luat pe cel mai bun, pe Rusescu. Dacă a zis Cârțu și Dan Petrescu, l-am luat. Și pe urmă îi înjuram pe toți. Cel mai mult îl înjuram pe Bucșaru.
Gigi Becali, patron Steaua, despre Raul Rusescu, în urmă cu câteva luni

Publicat: 22 06. 2012, 19:46
Actualizat: 22 06. 2012, 20:07