„Hopa-Mitică” nu mai e Dragomir. E un jucător de la Dinamo! Dinu intră prin alunecare: „Strigoii!”

Dinamo a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 4-3 (0-0), echipa Concordia Chiajna, în etapa a 24-a din Liga 1, iar în urma acestui succes formația pregătită de Vasile Miriuță a urcat pe loc de play-off.

Cornel Dinu udă victoria echipei sale de suflet cu stropi de ironie. Și-a fixat țintele lejer, a declanșat atacul și nu a uitat de comparații. „Nu știu de unde aduce Dinamo astfel de jucători! Acest >, dacă îi scoatem puțin din nume, te sperie ce face pe la mijloc. Nu știu cum găsește Dinamo strigoii ăștia de pe la mijloc și din apărare sau atac”, a punctat fostul fundaș. Dinu a trecut imediat prin curtea altor cluburi din Liga I.

„Văd că Iași, care a schimbat la fel toată echipa înainte de startul campionatului, a găsit trei sau patru jucători foarte buni. Jo, Qaka, Platini. Acum, în iarnă, Gaz Metan și Sepsi au adus jucători mai buni decât cei aduși de Dinamo în ultimul an. Doar Pesici ar putea avea de spus un cuvânt în atac la Dinamo, pe restul nu înțeleg de unde i-au adus. Torje, după părerea mea, este și supraponderal, iar la ăștia mici, când ai câteva kilograme în plus, te poți răsturna foarte ușor, ca >„, a spus Dinu, potrivit Telekom Sport.

 

Publicat: 13 02. 2018, 00:01
Actualizat: 13 02. 2018, 00:03