Hizo:”Vom juca la victorie cu Dinamo.”

După ce a trecut de Steaua și de CFR, Viorel Hizo este decis s-o învingă și pe Dinamo. Tehnicianul a declarat că nu va pregăti nicio tactică specială pentru meciul de sâmbătă. Pentru prima dată în acest debut de sezon, „Dulăul“ nu e sigur de primul „11“ pe care îl va folosi. „Încă nu știu cu ce formulă de start voi aborda meciul cu Dinamo. Dacă jocul s-ar disputa mâine, chiar ar fi nevoie să mă gândesc serios la prima echipă. Oricum, nu e decât un meci până la urmă, dar, cum le-am bătut și pe Steaua și pe CFR Cluj în acest debut de campionat, sigur că mi-aș dori foarte mult s-o învingem și pe Dinamo“, a spus Hizo.

Antrenorul „galben-verzilor“ a mai declarat că nu se teme în niciun fel de echipa din Capitală și că nu se gândește la vreo măsură specială cu care să combată jocul ofensiv cu trei vârfuri al trupei lui Rednic. „N-o să mă apuc eu acum să revoluționez fotbalul la FC Vaslui și să găsesc nu știu ce tactică specială pentru Dinamo. Vom aborda meciul ca pe oricare altul de care nu ne temem în niciun fel și, cu siguranță, vom juca la victorie, pentru că noi numai așa am jucat până acum. Am mai spus-o și o repet, nu e decât un meci oarecare, nu e nimic special pentru mine“, a încheiat „Dulăul“.

Nu a văzut Slavia până acum
Tehnicianul vasluienilor a declarat că nu a urmărit niciun meci al Slaviei Praga din acest sezon. „Pe mine mă interesează acum meciul cu Dinamo și campionatul intern. Imediat după partida de sâmbătă va veni și rândul Cupei UEFA. Probabil unul dintre secunzii mei va merge la Praga să urmărească jocul Slaviei din campionat“, a spus Viorel Hizo.


N’Doye a revenit la echipă

După acțiunile echipelor naționale din acest weekend, doar mijlocașul Ousmane N’Doye a revenit până în acest moment la antrenamentele echipei vasluiene. În cursul acestei săptămâni, Viorel Hizo îi așteaptă în continuare pe Marian Aliuță, Dennis Zmeu și Stanislav Genchev, care urmează să ajungă cel mai probabil cu doar o zi înaintea meciului cu Dinamo.


„Bălace nu are de ce să se plângă“
Viorel Hizo i-a răspuns fundașului timișorean, care este nemulțumit pentru că nu mai prinde lotul echipei vasluiene. „Bălace (foto) a luat «roșu» la Baku, dar motivul pentru care nu mai prinde echipa este faptul că avem o concurență pe posturi extraordinară. Cert e că va veni și rândul lui, și rândul tuturor, de altfel – accidentările și suspendările nu ne vor ocoli chiar pe noi“, a declarat „Dulăul“.
 

Publicat: 08 09. 2008, 21:41
Actualizat: 09 09. 2008, 08:49