Hizo, sub Tâmpa după 15 ani

*Inițial, patronul Brașovului a fost tentat să îl aducă pe Sorin Cârțu

Imediat după ce Brașov a cedat vineri pe terenul Ceahlăului, scor 1-2, Ioan Neculaie, patronul „stegarilor”, a fost decis să îl schimbe pe antrenorul Ionuț Badea. Prima variantă la care oficialul s-a gândit a fost Sorin Cârțu, dar până la urmă Neculaie a schimbat „macazul” și l-a contactat pe Viorel Hizo (foto), pe care l-a convins să preia echipa. „Dulăul”, care la 65 de ani este cel mai vârstnic antrenor din Liga I, revine la echipa de sub Tâmpa la 15 ani după prima experiență pe banca Brașovului. „Am mai avut și alte oferte de la echipe din Liga I, dar Ioan Neculaie a insistat foarte tare și așa am ajuns la Brașov. La un moment dat m-am gândit chiar să renunț…”, a declarat ieri noul antrenor al „stegarilor”.

478 de meciuri are Viorel Hizo ca antrenor în Liga I, fiind pe primul loc în topul antrenorilor în activitate și pe locul cinci în cel all-time

Publicat: 18 09. 2012, 08:25
Actualizat: 18 09. 2012, 08:27