Hizo pleacă după meciul cu Iași!

De ce se temea, “Dulăul”, n-a scăpat. A cincea descălecare a lui sub Podul Grant va avea același rezultat ca și precedentele, adică plecare nedorită și pe ușa din dos. Cu atâta „experiență” în spate, pe Hizo pare însă că se mai sperie de nimic. „Fiind ultimul meci, este mai special pentru mine. Nu mai sunt la prima tinerețe, am făcut tot ce era posibil în cele șase etape cât am fost la Rapid să calific echipa în Europa League. Pentru mine e cel mai puțin important dacă voi rămâne sau nu la Rapid”, a afirmat, resemnat, „Dulăul”, la conferință de presă de ieri. Condamnat de propriile sale metode de pregătire, Hizo nu mai rămâne la Rapid nici dacă învinge cu 10-0 pe Poli Iași în meciul decisiv pentru Europa, de azi.
Înfrângerile dureroase cu Universitatea Craiova și FC Vaslui n-au putut fi înghițite de patronul feroviarilor. După ultima, a lăsat impresia că a eșuat în chiar realizarea obiectivului pentru care fusese adus de George Copos, adică menținerea unei constanțe în rezultate care să califice echipa fără emoții în Europa League. Cum Rapid stă la mâna destinului și a Stelei în ultima etapă, Hizo nu mai are argumente pentru a cere o prelungire a contractului și pentru sezonul viitor. Copos studiază deja piste ca Sabău sau Viorel Moldovan, dar va demara negocierile după ce se va stabili dacă Rapid merge sau nu în Europa.

"Este un meci cât un sezon. Sperăm să se joace doar pe teren, să nu mai existe un nou caz de tipul „valiza”. Cine merită, să joace în cupele europene. Banii reprezintă un aspect secundar. Mai mult, ar trebui să vedeți cât de în urmă cu plățile sunt alte echipe", a spus Viorel Hizo, antrenor Rapid.

94 de meciuri a condus Hizo Rapidul de pe bancă, obținând 50 de victorii, 13 egaluri și 31 de înfrângeri
424 de meciuri la nivelul primului nostru eșalon are Viorel Hizo ca antrenor principal.
5 perioade mandate a adunat Viorel Hizo în Giulești: 1993-1995, 1995, 2001-2002, 2004 și 2009)

Articol scris de Adrian Dumitru și Florin Petre

 

Publicat: 10 06. 2009, 11:43
Actualizat: 10 06. 2009, 12:30