FC Hermannstadt – Astra 0-1. Eugen Neagoe, prima victorie pe banca echipei din Giurgiu. Valentin Gheorghe, gol superb după o pasă genială a lui Constantin Budescu

Astra Giurgiu și Constantin Budescu sunt buni de plată
Vezi galeria foto - 8 poze

A fost tensiune mare la Mediaș la partida dintre Hermannstadt și Astra Giurgiu. Arbitrul a acordat 8 cartonașe galbene,iar jucătorii și-au tot plătit polițe în timpul confrunătării. David Lazar a fost omul meciului. Portarul titularizat la națională de Mirel Rădoi și-a salvat echipa după ce a respins de două ori la aceeași fază. Karanovic și Jo Santos s-au declarat învinși la acțiunea din minutul 72.

Astra a ratat mai multe ocazii prin Valentin Gheorghe și Graovac. Ultimul a avut o execuție frumoasă cu capul și mingea a ajuns în transversală. Echipa lui Eugen Neagoe a dat lovitura pe final de meci prin Valentin Gheorghe care a marcat după pasa senzațională a lui Constantin Budescu.

S-a terminat 1-0 pentru echipa vizitatoare, dar Astra rămâne pe ultimul loc în Liga 1. Hermannstadt se află pe locul 12 cu 11 puncte.

LIVE TEXT: FC Hermannstadt – Astra Giurgiu 0-1

MIN 90+4 Final de meci

MIN 90+3 Iese Budescu și în locul lui intră Moise

MIN 90+2. Ocazie mare Astra. Budescu centrează ideal în careu unde sunt trei jucători de la Astra, dar Balaure trimite cu capul slab și nu înscrie.

MIN 87. Intră Balaure în locul lui Valentin Gheoerghe.

MIN 82. GOOOOL!!! Budescu driblează frumos și îi pasează excelent lui Valentin Gheorghe care înscrie cu un șut din careu, după ce a trecut de un adversar. Mingea a trecut printre picioarele portarului advers.

MIN 74. Acțiune frumoasă a lui Fortes, dar șutul său, cu efect, a trecut pe lângă poartă.

MIN 72. Dublă ocazie pentru echipa gazdă. Fortes îi pasează lui Karanovic, care este singur în careu, trimite la poartă, dar David Lazar respinge cu genunchiul. Mingea a ajuns la Jo Santos, iar brazilianul a șutat din nou, dar portarul Astrei a respins de lângă bară.

MIN 68. Eugen Neagoe face două schimbări. Au ieșit Azulay și Canadjia și au intrat Montini și Wutrich.

MIN 67. Răduț îl atacă tare pe Jo Santos și primește cartonașul galben.

MIN 66. Iese Addae și intră Karanovic.

MIN 59. Hugo Sousa primește cartonașul galben, după ce l-a faultat pe Jo Santos.

MIN 54. Bellu Iordache primește cartonașul galben, după ce l-a lovit pe Valentin Gheorghe.

MIN 51. Ocazie mare pentru formația vizitatoare. Graovac trimite cu capul, dar portarul Figueiredo a respins în transversală. Mingea a ajuns în corner. Ocazie mare.

MIN 48. Valentin Gheorghe trimite în careu, dar Constantin Budescu ajunge prea târziu.

MIN 47.Valentin Gheorghe atac puternic din nou, dar nu pasează și șutul său este respins în doi timpi de portarul gazdelor.

MIN 46. Schimbare la Astra. Mihai Răduț a intrat în locul lui Merloi. Schimbare și la echipa gazdă. A ieșit Vodă și a intrat Bellu Iordache.

MIN 45+1 Final de repriză.

MIN 44. Budescu trimite o centrare înselătoare în careu, respinge portarul gazdelor pentru mai multă siguranță.

MIN 43. Merloi inițiază o acțiune frumoasă, pasă frumoasă pentru Budescu, dar șutul căpitanului Astrei a fost blocat.

MIN 41. Jo Santos a luat o acțiune pe cont propriu, dar șutul său a trecut peste poartă

MIN 37. Fază prelungită de atac a echipei gazdă. Valentin Gheorghe șutează din poziție bună, dar mingea se lovește de colegul Azulay și iese în afara terenului de joc.

MIN 29. Valentin Gheorghe, acțiune vijelioasă pe partea stângă. Jucătorul Astrei nu pasează și trimite pe lângă poartă din careu.

MIN 20. Budescu, strigăt de durere, după ce a fost călcat de Romario Pires. Jucătorul a primit îngrijiri medical și va continua meciul.

MIN 17. Prima ocazie a meciului. Jo Santos execută puternic o lovitură liberă, dar a respins portarul David Lazar, jucătorul care a debutat la națională în amicalul cu Belarus.

MIN 15. Canadija îl faulează pe Fortes și primește cartonașul galben. Trei cartonașe galbene în doar 15 minute.

MIN 15. Tensiune mare în tabăra gazdelor. Viera îl lovește tare pe Azulay și primește cartonașul galben

MIN 11. Budescu reușește o pasă frumoasă, dar Merloi nu ajunge la întâlnirea cu balonul, din careu.

MIN 4. Alexandru Vodă primește cartonașul galben

MIN 1. A început partida care se joacă la Mediaș.

Cele mai importante faze le găsiți aici în format VIDEO

Echipe de start:
HERMANNSTADT (4-2-3-1): Cristiano – Opruț, I. Stoica, Viera, A. Vodă – Addae, Romario – Jo, S. Mustivar, Alhassan – Fortes

REZERVE: Mărgărit, Ster, C. Belu, A. Bastos, L Buzan, Scarlatache, Karanovic
ANTRENOR: Ruben Albes

ASTRA (4-4-2): D. Lazăr – Hugo Sousa, D. Graovac, C. Dima, R. Radunovic – V. Gheorghe, L. Crepulja, D. Canadija, G. Merloi – Azulay, C. Budescu

REZERVE: M. Popa, Răduț, Wutrich, Moise, S. Balaure, Montini, Riza, D. Bruno
ANTRENOR: Eugen Neagoe

Partida dintre Hermannstadt și Astra Giurgiu are loc pe Stadionul Municipal din Sibiu, iar suporterii celor două formații vor putea urmări partida la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.

Hermannstadt vine după o remiză cu Sepsi OSK, scor 1-1, pe stadionul din Sfântu Gheorghe, în timp ce Astra Giurgiu a fost învinsă pe teren propriu de Academica Clinceni în etapa precedentă, scor 0-2.

Hermannstadt – Astra Giurgiu Live Video Online în etapa 11 din Liga 1

Înaintea meciului din etapa a 11-a, Hermannstadt se află pe locul 12, cu 11 puncte, după ce a bifat două victorii, cinci remize și trei înfrângeri, în timp ce Astra Giurgiu este pe 16, ultimul din clasamentul Ligii 1, cu 5 puncte, la patru distanță de FC Argeș, ocupanta penultimului loc. Gruparea lui Eurgen Neagoe are o victorie, două remize și 7 înfrângeri în 10 meciuri.

În cazul unei victorii, Hermannstadt poate urca până pe 7, dacă UTA, Chindia și Gaz Metan se vor încurca în etapa a 11-a. De partea cealaltă, Astra Giurgiu rămâne pe ultimul loc și cu o victorie la Sibiu, la un punct distanță de FC Argeș și Dinamo.

  • VEZI AICI VIDEO CU TOATE FAZELE MECIULUI
  • Hermannstadt – Astra Giurgiu, azi, ora 17.00, în etapa 11 din Liga 1, sezonul 2020 – 2021, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport Plus.
Publicat: 22 11. 2020, 19:05
Actualizat: 22 11. 2020, 19:09