Helmuth Duckadam, avertisment pentru FCSB în lupta pentru titlu: „Craiova poate fi surpriza play-off-ului!”

Dan Nicolae Nistor si Florin Lucian Tanase in meciul de fotbal dintre FCSB si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, duminica 4 aprilie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Helmuth Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, s-a arătat impresionat de forma bună pe care o traversează Universitatea Craiova și i-a avertizat pe roș-albaștri cu privire la meciurile din play-off.

FCSB și Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0, după ce Andrei Vlad a apărat un penalty executat de către Alexandru Cicâldău.

Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, FCSB este lider în clasamentul Ligii 1, cu 64 de puncte, CFR Cluj ocupă locul secund, cu 63 de puncte, iar Universitatea Craiova completează podiumul, având 57 de puncte.

Helmuth Duckadam, avertisment pentru FCSB în lupta pentru titlu

Helmuth Duckadam este de părere că Universitatea Craiova va fi o nucă tare în play-off-ul Ligii 1. Fostul mare portar a recunoscut că i-a subestimat pe olteni și acum crede că aceștia vor avea un cuvânt important de spus în lupta pentru titlu.

„Craiova a făcut un meci foarte bun și cred că poate să fie surpriza play-off-ului dacă va câștiga cu CFR. S-ar putea să facă o surăriză, pentru că toată lumea, inclusiv eu, i-a dat favoriți pe FCSB și CFR, dar Craiova a arătat cel mai bine. FCSB, un joc slab”, a spus Helmuth Duckadam, la Digi Sport.

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va întâlni, pe teren propriu, chiar campioana CFR Cluj, duminică, 11 aprilie, de la ora 21:30. FCSB va juca în deplasare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, sâmbătă, 10 aprilie, de la ora 19:00.

Ce se întâmplă cu Olimpiu Moruțan

Întrebat despre prestațiile slabe ale lui Olimpiu Moruțan, mijlocașul în vârstă de 21 de ani al lui FCSB, din ultima perioadă, Helmuth Duckadam a enunțat o posibilă cauză a formei pe care o traversează jucătorul din lotul pregătit de către Toni Petrea.

„Nu pot să îmi dau seama ce se întâmplă cu el. Probabil nici discuțiile despre transferul lui afară nu îi fac bine”, este de părere Helmuth Duckadam.

Publicat: 06 04. 2021, 18:43
Actualizat: 06 04. 2021, 18:44