„Hai să vedem cine e aici, că mâine află toată presa!”** Duckadam face dezvăluiri incredibile despre ‘mărul stricat’ de la Steaua: ‘M-a deranjat’

Gigi Becali a trecut peste supărarea față de Tătărușanu după ce acesta i-a facut o vizită și i-a explicat cum au stat lucrurile. Portarul a fost pus la zid de patron după ce acesta l-a ironizat pe Duckadam. Directorul de imagine al Stelei face însă dezvăluiri șocante despre adevăratul „măr stricat” din vestiarul Stelei

Cum au facut mișto Tătărușanu și Bourceanu de Duckadam:

„În avion, când mergeam spre Enschede, Tătărușanu și Bourceanu au spus în gura mare, ca să aud eu, bineînțeles, că și scaunele sunt mici ca paturile de la Mogoșoaia. A fost o glumă de copii, eu am acasă doi copii mai mari ca aproape toți jucătorii de la Steaua, ca vârstă. Nu am reacționat, nu am zis nimic, dar m-a deranjat”, a declarat Duckadam la gsptv.

Bourceanu: „Hai să ne uităm cine e în jur, că mâine află toată presa”

„Cu o seară înainte de joc, Ilie Stan le-a dat un pahar de vin și Ciprian a spus: doctore, nu putem bea un pahar de bere?. Doctorul a refuzat și i-a spus că îi explică altă dată de ce nu se poate. Bourceanu s-a uitat în jur și a spus: Hai să ne uităm cine e aici, că mâine află toată presa că am cerut un pahar de bere„, a mai dezvăluit Duckadam

Duckadam: „Dacă aceste insinuări continuau, reacționam! Nu i-am spus lui Becali, chiar dacă m-au deranjat”

„Aceste lucruri le-am spus domnului Becali, pentru că m-au deranjat. După meci, dacă aceste insinuări continuau, probabil aș fi reacționat. Eu nu am pârât niciodată, cu domnul Becali vorbesc foarte rar„, a mai spus Duckadam

Publicat: 27 02. 2012, 20:19
Actualizat: 27 02. 2012, 20:28