Hagi surprinde după plecarea celui mai experimentat jucător din lotul Viitorului: „Dacă ar fi contat, nu-i dădeam drumul”

Managerul tehnic al clubului Viitorul, Gheorghe Hagi, consideră că plecarea lui Aurelian Chițu nu va afecta jocul echipei, deși recunoaște că atacantul ajuns în liga a doua din Coreea de Sud era cel mai experimentat jucător din lot.

„Păi, dacă ar fi contat, nu-i dădeam drumul. Așa că… Era jucătorul cel mai experimentat, cu cele mai multe goluri… Noi îi urăm baftă, să joace cât mai bine și să câștige cât mai mult”, a spus Hagi, într-o conferință de presă.

Gheorghe Hagi a fost completat de fiul său Ianis: „Avem jucători care îl pot înlocui. Chițu pleacă pentru a doua oară, acum sper să rămână cât mai mult acolo, să își facă treaba. Îi urez mult succes! La noi sunt mulți jucători care vin din spate, își așteaptă rândul și o să ne descurcăm bine și fără el”.

În vârstă de 27 de ani, Aurelian Chițu a semnat un contract cu formația sud-coreeană Daejeon Citizen.

Gheorghe Hagi s-a referit și la meciul cu Astra, care va avea loc duminică, de la 18:00, pe stadionul „Marin Anastasovici”, în etapa a treia din play-off: „Mergem să ne facem jocul nostru, să atacăm. Vedem cât de mult putem să o facem, pentru că Astra e o echipă foarte bună, organizată bine. E o echipă puternică, capabilă să te bată pentru că are atac… Știe să se apere, dar și să atace. Au venit băieții de la lot, până ne strângem… Avem câteva zile la dispoziție pentru pregătirea meciului”.

Publicat: 30 03. 2018, 17:01
Actualizat: 30 03. 2018, 17:02