Hagi și-a găsit atacant! Campioana înlocuiește plecarea lui Țucudean cu un nume surpriză din Liga 1

Vânzarea lui George Țucudean la CFR Cluj nu îl va prinde pe Gheorghe Hagi fără atacant veritabil la reluarea sezonului, în februarie. ProSport a anunțat în exclusivitate la finalul anului 2017 că Viitorul dorește să îl cumpere pe Mihai Voduț de la Voluntari în cazul în care CFR își va „încorda mușchii” și îl va cumpăra pe Țucudean.

În acest moment, se pare că lucrurile sunt foarte aproape de a fi finalizare printr-un acord de transfer, Voduț fiind unul dintre fotbaliștii care nu s-au prezentat la reunirea lotului ilfovenilor.

Știrea inițială:

Potrivit informațiilor ProSport, Viitorul va face demersurile necesare pentru transferul lui Mihai Voduț de la FC Voluntari în cazul în care Țucudean va părăsi echipa în această iarnă. Voduț, un atacant de 23 de ani, se află într-o situație dificilă la actualul său club. Fotbalistul nu a mai jucat la nivel înalt de la mijlocul lunii septembrie, atunci când a fost trimis la echipa a doua pentru că nu a acceptat prelungirea contractului. Totuși, până în momentul excluderii din lot, Voduț marcase trei goluri și oferise două pase de gol în nouă jocuri pentru ilfoveni.

Publicat: 06 01. 2018, 15:22
Actualizat: 07 01. 2018, 08:35