Hagi, realist: „Nu poți spera, dacă nu te bați. Am fost slabi, dar diferența dintre noi și Steaua e ca cea dintre ei și Chelsea!”

Viitorul a fost de această dată un simplu sparring partner pentru Steaua, care a făcut în această seară un antrenament util în vederea partidei de marți, contra lui Basel.

Constănțenii au fost învinși cu 4-0, dar Gheorghe Hagi a avut puterea să facă o analiză extrem de pertinentă a problemelor pe care le întâmpină formația sa. „Regele” este conștient că formația sa nu se mai exprimă la fel ca în sezonul trecut, însă este de părere că echipa sa nu putea spera la foarte multe, diferența de valoare dintre grupări fiind una foarte mare.

Ca să ai o șansă, trebuie să te bați. Am fost prea temători. Avem o echipă mult schimbată față de anul trecut, suntem tineri, cu puțină experiență, încă nu ne regăsim. Jucătorii au stat prost în teren, i-au lăsat pe cei de la Steaua să paseze și după ce pierdeau mingea nu mai aveau suflu să recupereze. Le-am vorbit băieților aseară că trebuie să se autodepășească, dar, din păcate, noi am reușit puține în seara asta. Nu ne afectează foarte tare acest eșec, pentru că Steaua bate pe toată lumea, dar va trebui să muncim. Anul acesta va fi mai greu decât anul trecut. Diferența dintre noi și Steaua e aceeași ca diferența dintre Steaua și Chelsea.„, a spus „Regele” la DolceSport.

În ceea ce privește gafele făcute de nefericitul Puțanu, autorul a două autogoluri, fostul mare internațional a punctat: „Puțanu? Se întâmplă, nu are nicio vină. Îl susținem în continuare, ca și pe ceilalți jucători. După meciul ăsta cred că vom fi mai buni.

Jocul foarte slab reușit de Viitorul, care venea în Ghencea pentru prima dată după succesul cu 5-2 din sezonul trecut, are și alibiuri, crede liderul „Generației de Aur”, care cu greu a putut să remarce pe cineva la propria echipă.

Este greu la 4-0 să remarc pe cineva. Așa cum toată echipa câștigă, tot așa e și când pierde, echipa e vinovată. Poate Băluță a reușit ceva mai mult. Am avut 4 suspendați și un jucător bolnav, plus fotbaliștii care au fost și la lot și au revenit abia vineri dimineață.

sursa: Mediafax

Publicat: 18 10. 2013, 22:18
Actualizat: 18 10. 2013, 22:19