Hagi încearcă să-i SALVEZE cariera lui Gabi Iancu. „Regele” are încă încredere în mijlocaș și surprinde: „Va ajunge unde e Stanciu”

Gabi Iancu (21 de ani), mijlocașul împrumutat de Steaua la Karabukspor, în liga secundă din Turcia, are permisiunea clubului turc și se antrenează cu echipa de la care a făcut pasul spre fotbalul mare, FC Viitorul, iar Hagi a declarat că încearcă să-l pună la punct pentru viitor.

Ajuns la Steaua în 2013, odată cu Nicușor Stanciu, Gabi Iancu nu a avut același parcurs ca și decarul Stelei. Fostul său antrenor de la Viitorul, Gică Hagi, este însă convins că mijlocașul își poate reveni în cel mai scurt timp.

„Așa cum Stanciu a ajuns sus, eu zic că și el, în scurt timp, va ajunge tot acolo. Cum Alibec a revenit, a venit la noi și a revenit, așa și pe el, sperăm să-l aducem la fel cum a fost înainte. Clubul nostru a format jucători și așa va rămâne”, a spus Gică Hagi, într-o conferință de presă.

Împrumutat la Karabukspor, Iancu a jucat doar zece meciuri, cinci în Cupă și cinci în campionat și a marcat de două ori. Steaua a plătit 500.000 de euro pentru Gabi Iancu în 2013. În patru sezoane în tricoul roș-albaștrilor, mijlocașul a marcat opt goluri.

„A vrut să vină acasă la el, unde a crescut. Noi suntem dispuși să sprijinim întotdeauna un jucător, clubul nostru sprijină jucătorii și respectă jucătorii. A venit, are hârtie să se antreneze cu noi și încercăm să-l punem la punct pentru viitor, să-i fie bine”, a mai spus Hagi.

Publicat: 29 03. 2016, 21:39
Actualizat: 29 03. 2016, 21:40