Hagi în Gruia!**

După un sezon mizerabil din punctul de vedere al stabilității băncii tehnice, CFR Cluj se pregătește să-și repare imaginea în această vară. Campioana este gata să-i ofere postul de antrenor principal lui Gheorghe Hagi.

Aflat de mai multe ori în cărți pentru fotoliul de antrenor la CFR, iar potrivit unor zvonuri chiar și la rivala locală “U”, Hagi ar putea ajunge în sfârșit la Cluj în această vară. Zvonurile cu privire la iminente descălecare a “Regelui” în Gruia s-au întețit în ultima vreme, apropiați ai șefilor lui CFR șoptind tot mai des pe la colțuri că Gheorghe Hagi este alesul lui Arpad Paszkany pentru banca tehnică pentru viitorul campionat. O variantă la care principalul finanțator al lui CFR a ajuns la insistențele celorlați acționari, în special a celor de la Energobit, care îl vor cu tot dinadinsul pe Hagi la CFR. Cum și Paszkany intenționează să dea din vară echipa pe mâna unui tehnician român, soluția Hagi a devenit, cu fiecare zi, tot mai viabilă. De altfel, potrivit unor surse apropiate campioanei, doi oficiali ai lui CFR, președintele Iuliu Mureșan și directorul executiv Răzvan Zamfir,ar fi avut deja o primă întâlnire cu Hagi, chiar acasă la acesta, la Constanța, înaintea meciului cu Farul.

“Regele” n-ar fi refuzat din start oferta, așa cum a făcut Cosmin Olăroiu la finalul lui martie, însă le-a transmis clujenilor că prima sa opțiune este echipa națională. Însă, după numirea lui Răzvan Lucescu la cârma “tricolorilor” și după ce un alt pretendent, Dan Petrescu, a zis și el pas propunerii lui Paszkany, drumul lui Hagi spre CFR este liber. Iar, potrivit acelorași surse, parafarea înțelegerii dintre cele două părți este o chestiune de zile.

Ce a cerut Hagi

* salariu anual de 500.000 de euro
* mână liberă la alcătuirea lotului de jucători
* staff propriu, din care să nu facă parte niciunul dintre actualii tehnicieni ai campioanei

Ce vrea Paszkany

* titlul, Cupa României și calificarea în primăvară europeană
* Hagi să facă lobby pe lângă jucătorii români pe care CFR vrea să-I transfere în vară, în special pe cei vizați pentru repatriere
* păstrarea în staff-ul tehnic a secundului Alin Minteuan și a antrenorului cu portarii Horia Cârlan

Jaime Pacheco, varianta de rezervă

Oficialii campioanei nu merg doar pe pista Hagi, ci testează și alte variante pentru înlocuirea lui Antonio Conceicao. Soluția vine tot din Portugalia și răspunde la numele Jaime Pacheco, în acest moment antrenor la Belenenses Lisabona. Pacheco este recomandat de titlul cucerit în 2001 cu Boavista Porto, singurul din istoria echipei de la care a venit la CFR “căpitanul” Cadu, și de o semifinală de Cupa UEFA, în 2002-2003, pierdută în fața scoțienilor de la Celtic Glasagow.

Cu siguranță că și Hagi va mai ajunge la echipa națională, fiindcă e un antrenor valoros
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj, după numirea lui Răzvan Lucescu la echipa națională

Publicat: 01 05. 2009, 01:46
Actualizat: 01 05. 2009, 10:14