Hagi e fericit! Motivele „Regelui” după 3-3 cu Craiova, ce le-a zis oltenilor și ce anunță în meciul de foc FCSB – CFR

CS U Craiova – Viitorul 3-3 (2-1) a intrat în topul celor mai frumoase partide din acest sezon al Ligii 1. Meciul din etapa a 7-a a playoff-ului a avut toate ingredientele unui fotbal de calitate. Și Gheorghe Hagi, antrenorul trupei din Ovidiu, a fost mulțumit.

„E greu să vezi meciuri unde trebuie să feliciți ambele echipe. Ne-am asumat riscuri în tot jocul nostru, ne-am ridicat la nivelul unui meci european, e bine că s-au marcat goluri, a fost un concept tehnic bun, fiecare avea strategia lui. Noi am venit cu ideea noastră să jucăm fotbal, să câștigăm, ambele echipe au arătat un fotbal european. Iată că se poate să avem stadioane în România, jucători tineri buni, un mediu bun, două echipe frumoase care încearcă să construiască jucători de valoare.

Eu m-am agitat mult, toți jucătorii au jucat bine, pe un teren greu, să faci presiune permanentă e greu! Mă bucur că am arătat că ambele echipe au au  potențial foarte bun. Noi vrem să vedem ce vom face în aceste două meciuri care urmează, dar ce am făcut anul acesta, pe lângă performanța de anul trecut, acum avem capacitatea să ne luptăm cu echipele bune având un lot foarte tânăr. Încercăm să mergem pe aceeași linie”, a spus Hagi, la Look TV. Fostul decar al naționalei a vorbit și despre partida de duminică, FCSB – CFR, programată la ora 20:45, pe Național Arena.

„Acolo e lupta pentru titlu, sunt cele mai bune echipe din România, au investit, au loturi valoroase, lumea o să vadă un meci frumos. CFR va fi agresivă, nu știu dacă va fi mai frumos ca meciul nostru, vom vedea. Azo m-am văzut și cu foștii mei jucători, Mitriță și Băluță, le-am zis să le meargă bine, fac parte din grupul copiilor noștri talentați”, a mai spus Hagi, la Look TV.

Publicat: 28 04. 2018, 23:09
Actualizat: 28 04. 2018, 23:20