Gustavo vrea în echipa ideală a campionatului, nu doar a turului. „Nu sunt nici Callejon, nici Insigne, sunt Gustavo. Și nu sunt nici așa mignon cum credeți, sunt mai înalt”

În echipa ideală a turului sezonului regulat al Ligii 1, LPF a inclus doi jucători de la CS U Craiova. În atac a fost inclus Alexandru Bădăuță (24 de ani), alături de astristul Alexandru Ioniță, în timp ce la mijloc s-a regăsit Gustavo Vagenin (25 de ani), pe lângă Dennis Man (FCSB), Emmanuel Culio și Ciprian Deac (ambii de la CFR Cluj). În plus, Craiova a dat și antrenorul ideal al primei părți a campionatului, pe Devis Mangia.

În descrierea sa de pe site-ul LPF, Gustavo este descris ca „un jucător pe placul pătimașilor fani olteni, care au apreciat mereu fotbaliștii tehnici, responsabili cu spectacolul. A contribuit la parcursul excelent al alb-albaștrilor cu cinci goluri și două pase decisive în cele 13 meciuri jucare din tot atâtea posibile”.

Brazilianul a comentat în conferința de presă de dinaintea meciului cu Concordia Chiajna nominalizarea sa în echipa ideală a turului. „Sunt fericit că am marcat șase goluri, că am o formă bună. Suntem liniștiți în teren și mă bucur că aduc un plus echipei. M-aș bucura să ies în cel mai bun prim unsprezece al campionatului, dar este și meritul echipei noastre. Eu sunt fericit la Craiova, cu orașul, clubul, iar asta este tot ce contează. Trebuie să mergem la Chiajna concentrați, atenți, pentru a face un meci bun”, a spus Gustavo.

Sud-americanul nu suportă comparația tripletei ofensive a Craiovei cu cea a lui Napoli. „Nu sunt nici Callejon, nici Insigne, sunt Gustavo. Și nu sunt nici așa mignon cum credeți, sunt mai înalt”, a spus Gustavo, care are 1,74 metri.

14 meciuri și 6 goluri, dintre care 12 ca titular, sunt cifrele lui Gustavo Di Mauro Vagenin în acest sezon la CS U Craiova

 

Publicat: 18 10. 2017, 22:06
Actualizat: 18 10. 2017, 22:07