Grigoraș tare și în orașul lui „Clau-coach”!** U Cluj – Pandurii 0-1!

Claudiu Niculescu a căutat cu Pandurii și să-și păstreze procentajul de sută la sută la punctele obținute pe Cluj Arena. Din calculele lui „Clau-coach” și Europa League era un obiectiv posibil, în acest context. A început fără prietenii Cristea, accidentat și Boștină, lăsat pe banca de rezerve și a sperat să rupă echilibrul prin incursiunile lui Grozav, Tony sau Cojocnean. Contraatacul și fazele fixe au fost însă singurele modalități prin care clujenii s-au apropiat de Mingote, în prima parte. Asta pentru că Pandurii a fost echipa care a stat mai bine în teren. Pressing-ul agresiv ordonat de Grigoraș și jocul de posesie a creat avantaj pentru Pandurii. Ibeh a fost primul care l-a încercat pe Bornescu (2), Nistor a fost egoist și a tras pe lângă, de la 20 de metri (11), iar același Ibeh a ratat cu capul, din careul mic (20).

Clujenii au avut un Grozav insuficient susținut în atac, care a încercat să înscrie de unul singur, dar a tras pe lângă (14) sau a lovit bara, când a fost singur cu Mingote (45).

În repriza secundă, Pandurii a mai obosit să facă pressing și clujenii au avut șansa să se apropie de poartă. Tony a ratat însă cu poarta goală (55), iar fiul lui Grigoraș l-a imitat aproape identic (61). Grozav a trimis cu capul pe lângă (65), în timp ce Lazăr a scos „bomba” lui Dorinel Popa (77). Grigoraș a riscat, schimbând un fundaș central, Rada, cu un atacant, Batin, iar ultimul a centrat imediat pentru golul lui Voiculeț (79). Un gol care a rupt echilibrul și i-a stricat procentajul perfect al lui Claudiu Niculescu și i-a ruinat și speranțele de Europa League.


U CLUJ: Bornescu – D. Popa, Pele, Szukala, Mendy – Cristescu, Hoban, Păcurar – Cojocnean, Tony, Grozav

Rezerve: Boșneag, Abrudan, Neag, Oc. Drăghici, Morar, Boștină, Dauksa

PANDURII: Mingote – Ungurușan, Cardoso, I. Rada, Al. Vlad – Pintilii – Nistor, Voiculeț, Maxim, Lemnaru – Ibeh

Rezerve: Lazar, Tătaru, Ad. Rusu, Ad. Neagu, C. Cristea, Batin, Al. Grigoraș

Arbitri: C. Bus, Fl. Păunescu, N. Megheșan

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI


Foto: Cosmin NISTOR

Publicat: 28 04. 2012, 18:51
Actualizat: 28 04. 2012, 20:29