Grigoraș: „Nu mă simt depășit de situație, aceștia sunt jucătorii! E dureros, trist, dar adevărat”

CFR Cluj a făcut încă un pas greșit în Liga I, ardelenii remizând pe teren propriu, scor 1-1, în meciul cu Pandurii. Petre Grigoraș spune că nu are ce să-și reproșeze, dar admite că echipa se află într-un impas din care cu greu se poate ieși.

„Am întâlnit o echipă puternică, solidă din punct de vedere fizic. În partea a doua nu am mai putut ține ritmul, am fost nevoit să fac schimbări din cauza accidentărilor. Unii jucători cereau schimbarea de prin minutul 50. E dureros, supărător, trist, dar adevărat. Nu mai putem întoarce nimic acum, trebuie să mergem înainte. Suntem încă departe de cum ar trebui să arate o echipă precum CFR. Sunt probleme de mai multe feluri la nivelul echipei. Nu mă simt deloc depășit de situație, aceștia sunt jucătorii. Nu mi-a spus nimeni că voi fi dat afară dacă nu câștig meciul”, a declarat Petre Grigoraș la DigiSport.

CFR Cluj a terminat la egalitate partida disputată, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu formația Pandurii Târgu Jiu, în etapa a opta a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Cadu ’14 (penalti) pentru CFR Cluj și Eric ’58 pentru Pandurii.
 

Publicat: 22 09. 2013, 21:34
Actualizat: 22 09. 2013, 21:36