Grigoraș nu e deranjat de relația lui Răduț cu Gina Pistol:** „Aș vrea să rămână la noi și din vară! Lui Becali îi voi spune în față tot ce voi avea de zis”

Evoluțiile foarte bune pe care Mihai Răduț le are la Pandurii, echipă la care a fost împrumutat de Steaua, i-au determinat pe oficialii gorjenilor să încerce achiziționarea definitivă a mijlocașului.

Petre Grigoraș spune că și-l dorește în continuare pe Răduț, dar este problema conducerii să rezolva transferul definitiv al acestuia.

„Asta este problema conducerii, eu ca antrenor nu pot să nu recunosc ca aș vrea ca Răduț să rămână în continuare la noi, dar nu este problema mea și nu mă bag. Împrumutul este până în vară, până atunci este deci jucătorul Pandurilor”, a declarat Petre Grigoraș pentru Sport Total FM

Antrenorul Pandurilor nu este deranjat de faptul că jucătorul său are o legătură cu Gina Pistol, fiind mulțumit de implicarea sa la antrenamente. Grigoraș a ținut să le răspundă și celor care ar fi spus despre el că a declarat că „gigi Becali se comportă cu jucătorii precum cu animalele”.

„Atât timp cât jucatorul se prezintă la antrenamente și se antrenează bine, eu nu o să mă bag niciodată peste viața lui personală.

Deja s-a interpretat foarte greșit un lucru că aș fi zis eu că Gigi Becali se comportă cu jucătorii precum cu animalele. Nu am zis așa ceva și cine a interpretat astfel cuvintele mele ar trebui să se spele puțin pe gură pentru că miroase.

Până la urmă dacă am să-i spun ceva lui Gigi Becali o să-i caut numărul de telefon și o să-i spun în față ce am de zis”, a a mai precizat Grigoraș.

Publicat: 13 09. 2012, 18:05
Actualizat: 13 09. 2012, 18:16