Grigoraș confirmă revenirea la Pandurii: „Ne-am înțeles verbal după ce am renunțat la obiectiv”

După demiterea lui Cristi Pustai, Pandurii l-au instalat ca antrenor pe Petre Grigoraș, tehnician care a mai fost pe banca grupării gorjene și între 2010 și 2013. Acesta a a confirmat că a ajuns la un acord verbal, după ce s-a convenit renunțarea la obiectivul inițial al echipei, ocuparea locului 4 la finalul sezonului.

„Am discutat cu oficialii de la Pandurii și ne-am înțeles verbal. Va fi greu să mai ajungem pe locul 4, deoarece Dinamo este într-o formă bună. În aceste condiții, am acceptat să revin. Am refuzat CSU Craiova și am spus că nu voi mai prelua nicio altă echipă până în vară, dar acolo era altă situație. Nu cunoșteam liga, seria, echipa și nu puteam să promit promovarea cu atâtea necunoscute”, a spus Grigoraș la DigiSport.

Petre Grigoraș a pregătit alte 7 echipe de-a lungul carierei: Farul Constanța, FC Onești, Petrolul Moinești, Oțelul Galați, Politehnica Iași, Oțelul Galați și CFR Cluj.

 

Publicat: 24 04. 2014, 18:41
Actualizat: 24 04. 2014, 18:42