Grigoraș atenționează: „Nu mai sunt la începutul carierei ca să accept orice. Dacă nu sunt condiții de Europa, plec!”

Petre Grigoraș a participat astăzi, după o absență îndelungată cauzată de intervenția chirurgicală suferită în aprilie, la un prim antrenament al Oțelului. Tehnicianul a venit în calitate de oaspete și a urmărit cu atenție ședința de pregătire a moldovenilor. La finalul acesteia, Grig va purta o discuție lămuritoare cu directorul general Narcis Răducan despre viitorul său la formația de pe malul Dunării.

Grigoraș a vorbit totodată despre contractul său cu Oțelul și a subliniat faptul că nu va dori să continue ca antrenor al gălățenilor dacă nu i se garantează cel puțin 4-5 transferuri și un buget pentru sezonul viitor. „Lotul echipei trebuie completat obligatoriu, în condițiile în care unii dintre cei care au venit nu s-au adaptat. E o dorință, dar și o condiție. Nu mai sunt la începutul carierei să accept orice, am venit aici să aduc Oțelul sus, iar dacă nu sunt condiții pentru a lupta la un loc de cupă europeană, reziliem contractul”, a spus Petre Grigoraș.

Publicat: 22 05. 2013, 21:02
Actualizat: 22 05. 2013, 21:03