Goian și Petre, apți pentru jocul cu Galatasaray

Steliștii numără orele până la meciul cu Galatasaray de mâine seară. Își dau seama de șansa pe care o au după ce, în urmă cu aproape două săptămâni, au reușit să termine 2-2 pe infernul de pe „Ali Sami Yen“. „Nu avem voie să pierdem jocul din Ghencea. Publicul va avea un rol important, dar acolo, în teren, noi trebuie să fim băieții deștepți”, spun jucătorii lui Lăcătuș. Antrenorul a exersat ieri primele idei tactice pentru meciul cu Galatasaray. Vestea cea bună este că atât Ovidiu Petre, cât și Dorin Goian s-au antrenat aseară normal după foarte mult timp. Primul a lipsit două săptămâni, iar Goe nu s-a mai pregătit de 10 zile. Deși există voci care spun că e riscant să folosești jucători care vor acumula doar două zile de antrenamente până la meci, Lăcătuș va risca. „Goian va juca sigur. Nu a avut ruptură fibrilară, cum s-a crezut, ci doar o întindere“, a precizat pentru ProSport cineva care cunoaște bine situația jucătorului. Ca să fie siguri, steliștii vor mai avea o discuție cu Goian după antrenamentul din această seară. Jucătorul nu e recuperat 100%, dar va strânge din dinți să joace contra turcilor și cel mai probabil i se vor face infiltrații pentru a suporta durerea.

"Steaua va avea un meci greu, pentru că turcii vor veni cu avantajul entuziasmului specific poporului turc și al experienței internaționale pe care o au" – Gheorghe Hagi, fost internațional român

"Turcii vin să atace cu tupeu și să obțină calificarea. Steaua trebuie să uite rezultatul de la Istanbul" – Gică Popescu, fost internațional român

150 de mii de euro primește fiecare jucător de la Steaua dacă se intră în grupe

Publicat: 26 08. 2008, 02:01
Actualizat: 26 08. 2008, 09:43