Goe, noul căpitan?

Lupta pentru preluarea banderolei de căpitan, după plecarea lui Mirel Rădoi la Al-Hilal, se dă între Goian, Ghionea și Ogăraru, crede patronul Stelei, Gigi Becali. În momentul de față, Ghionea este al doilea căpitan al echipei, astfel că în mod normal el ar trebui să poarte banderola după ce Mirel nu va mai fi la Steaua. Ogăraru, adevăratul lider din vestiar, are și el șanse, dar faptul că nu va mai sta la roș-albaștrii decât până în vară, nu-l avantajează. Favorit la preluarea funcției de căpitan a devenit, după declarațiile de ieri ale patronului, fundașul Dorin Goian, asta în cazul în care el nu se va transfera în străinătate. „E greu de spus cine va fi noul Mirel, dar eu l-aș vedea pe Goian, pentru că e un băiat cu un caracter bun. Ar mai fi și Ogăraru. Ghionea? El e așa mai recalcitrant. O avea el viață exemplară pentru un profesionist, dar se enervează ușor, nu e foarte înțelept. Nu este nici blând ca porumbelul, nici șiret ca șarpele", a spus, ieri, Gigi Becali. Finanțatorul stelist pare decis să-i spună lui Lăcătuș să-l numească pe Dorin Goian drept noul căpitan. Becali a precizat că va avea o discuție cu „Goe" pentru a-i cere să se implice mai mult. Interesant este că Gigi Becali l-a „urecheat" pe Dorin Goian în vară, de față cu toți coechipierii și cu presa, în cantonamentul din Austria, după ce fundașul afirmase că ar vrea să plece.

Lupta pentru preluarea banderolei de căpitan, după plecarea lui Mirel Rădoi la Al-Hilal, se dă între Goian, Ghionea și Ogăraru, crede patronul Stelei, Gigi Becali.

În momentul de față, Ghionea este al doilea căpitan al echipei, astfel că în mod normal el ar trebui să poarte banderola după ce Mirel nu va mai fi la Steaua. Ogăraru, adevăratul lider din vestiar, are și el șanse, dar faptul că nu va mai sta la roș-albaștrii decât până în vară, nu-l avantajează. Favorit la preluarea funcției de căpitan a devenit, după declarațiile de ieri ale patronului, fundașul Dorin Goian, asta în cazul în care el nu se va transfera în străinătate. „E greu de spus cine va fi noul Mirel, dar eu l-aș vedea pe Goian, pentru că e un băiat cu un caracter bun. Ar mai fi și Ogăraru.  Ghionea? El e așa mai recalcitrant. O avea el viață exemplară pentru un profesionist, dar se enervează ușor, nu e foarte înțelept. Nu este nici blând ca porumbelul, nici șiret ca șarpele”, a spus, ieri, Gigi Becali.

Finanțatorul stelist pare decis să-i spună lui Lăcătuș să-l numească pe Dorin Goian drept noul căpitan. Becali a precizat că va avea o discuție cu „Goe” pentru a-i cere să se implice mai mult.

Interesant este că Gigi Becali l-a „urecheat” pe Dorin Goian în vară, de față cu toți coechipierii și cu presa, în cantonamentul din Austria, după ce fundașul afirmase că ar vrea să plece.

"Ghionea nu este nici blând ca porumbelul, nici șiret ca șarpele. Nu e înțelept și se enervează repede. E cam din topor" – Gigi Becali, finanțator Steaua

 

Publicat: 16 01. 2009, 08:06
Actualizat: 16 01. 2009, 08:51