Gloria Bistrița vrea dreptate!** Cum au reușit cluburile cu datorii la stat să „fenteze” Comisia de Licențiere

În cadrul sedinței Comitetului Executiv al FRF se va decide
soarta cluburilor Ligii 1 care nu au primit licența pentru noul
sezon. Nae Manea spune că Gloria Bistrița ar trebui să joace pe
prima scenă a fotbalului românesc și sezonul viitor.

„Aveam o datorie de 7 miliarde, dar am plătit 3. Acum am
vândut trei jucători și am plătit și restul datoriei către stat. În
acest moment noi suntem pe zero. Sunt formații care au milioane de
dat, faptul că au litigiu cu Finanțele i-a salvat însă. Dacă vom fi
retrogradați, va trebui să refacem total programul de pregătire. Am
avut un an cu un stres fantastic, fiecare meci pe care l-am jucat a
fost ca o finală”
, a spus antrenorul Bistriței.

Moraes,
suspendat?

Nae Manea a comentat situația atacantului brazilian al
Bistriței, Junior Moraes, dar confirmă că în acest moment,
jucătorul este sub contract cu Gloria. Oficialul felicită
inspirația lui Răzvan Lucescu, care atunci când a preluat Rapidul,
a pus o clauză în contract ce-i va motiva în plus pe fotbaliștii
giuleșteni.

„Pentru mine este clar ce s-a întâmplat cu Moraes. Aliuță a
intermediat transferul. În acest moment el este jucătorul Gloriri
Bistrița. Ca să semneze cu altă echipa, el trebuia să fie liber. Îl
suspendă daca acționează în timp ce este sub contract cu alt
club.

Rapid a fost candidată la titlu dintotdeauna. Nu vor mai fi
probleme din punct de vedere al plății jucătorilor. Echipa mereu a
suferit din cauza aceste probleme. Răzvan a pus cea mai importantă
clauză: fotbaliștii să fie plătiți mereu la timp”, a spus
Nae Manea la Sport.ro.

Publicat: 20 06. 2011, 10:44
Actualizat: 20 06. 2011, 10:51