„Gladiatorul” pe care Gigi Becali l-a comparat cu Mirel Rădoi explică marele secret al Thomas Neubert. „Din mândrie n-am spus niciodată că nu mai pot”

Alexandru Bourceanu a jucat aproape 6 ani la echipa lui Gigi Becali și a câștigat 3 titluri. A recunoscut că cel mai bun randament l-a avut în perioada în care formația era antrenată de Laurențiu Reghecampf, iar de pregătirea fizică era responsabil Thomas Neubert. Neamțul s-a întors din nou în România și se ocupă din nou de roș-albaștrii.

FCSB a uimit în mandatele lui Laurențiu Reghecampf. Din punct de vedere fizic s-a luptat de la egal la egal cu Ajax Amsterdam și Chelsea. Ilie Dumitrescu a susținut mereu că a fost meritul lui Thomas Neubert și a insistat ca nemțul să fie adus din nou la echipă. Alexandru Bourceanu îl cunoaște bine și spune că prepatorul fizic din Germania este un mare câștig.

„Mi s-a inoculat, în perioada aia, ideea de a nu spune nu pot. Din mândrie n-am spus niciodată că nu mai pot, deşi au fost momente. Cu Neubert am avut un contact bun, foarte bun, pentru că eram un tip care mă implicăm la antrenamente şi cred că asta vrea să vadă orice antrenor.

Pe vremea aia, cu toţii au făcut faţă antrenamentelor, fiecare cu particularităţile lui”, a spus Bourceanu pentru Antena Sport.

Alex Bourceanu îl cunoaște bine și pe noul antrenor principal de la FCSB. Toni Petrea a fost „secundul” lui Laurențiu Reghecampf.

„Îmi doresc ca Petrea şi Neubert să aibă succes, pentru că sunt nişte oameni senzaţionali, atât ei, cât şi Pintilii, MM, Gigi, toţi cei care sunt în staff. Am avut parte de satisfacţii extraordinare acolo. Pentru ei trei, pentru Mihai, pentru Toni şi pentru Tommy, îmi doresc să aibă succes”, a mai spus Bourceanu.

Alex Bourceanu, „gladiatorul” lui Gigi Becali

Alex Bourceanu a fost însemnat o nouă afacere profitabilă pentru Gigi Becali. L-a transferat cu 700.000 de euro și l-a vândut 1,3 milioane de euro. Patronul l-a prezentat cu mare tam-tam la palat și i-a găsit pe loc și o poreclă: „Gladiatorul”.

„Bourceanu nu are nevoie de timp de acomodare și nici de explicații tactice. Pe el îl bagi în teren și știe ce are de făcut. El e ca un gladiator, își ia sabia în mână și se oprește în poarta lui Bălgrădean, Nuno Claro sau Dani Coman.

Bourceanu este jucătorul care atunci când îl ai în teren ai 12 jucători. E un jucător agresiv, de luptă, comparabil cu Rădoi, Paraschiv și Lovin. Agresivitatea sa dă curaj echipei. E un atu!”, declara Gigi Becali la prezentarea fotbalistului, în anul 2011.

Publicat: 25 07. 2020, 17:27