Giuleștenii i-au adus ca rezervă lui Coman un portar căruia i-au umplut poarta în 2007:** „Rapidul ne-a distrus”

Cosmin Vâtcă (foto) era ieri extrem de fericit că a ajuns la Rapid, deși echipa lui Răzvan Lucescu i-a administrat acum câțiva ani cea mai categorică înfrângere din cariera sa.

În anul 2006 giuleștenii s-au impus pe terenul Oțelului cu un sec 7-0. „Atunci eram la Oțelul și vă pot spune cu tărie că în acel meci Rapidul ne-a distrus. În timpul jocului, când scorul lua proporții, toți spectatorii au început să-i aplaude pe oaspeți”, și-a început discursul portarul în vârstă de 29 de ani. Acesta a continuat cu amintirile: „Din acea echipă a Rapidului, acum mai face parte doar Nicolae Grigore. El mi-a dat și primul gol. Apoi mi-a înscris Mazilu două goluri, Zicu la fel, Buga și Bădoi. A, să nu uit, antrenorul lor era ca și acum tot Răzvan Lucescu”. Interesant este faptul că, în cariera sa de până acum, Vâtcă a primit nu mai puțin de 19 goluri de la atacanții actualei sale echipe.

„Asta e viața, ce să mai zic acum?! Sper să-mi fac datoria cât mai bine, să nu mai leg astfel de recorduri”, a încheiat portarul care va ajunge abia azi în Antalya.

Publicat: 31 01. 2012, 03:00
Actualizat: 31 01. 2012, 03:00