Giovani Becali și Adrian Ilie s-au certat pe un comision!

Oferta de transfer venită de la Sunderland nu este singura propunere concretă din Anglia trimisă pe adresa lui Goian în ultimele zile.

La sfârșitul săptămânii trecute, oficialii din Ghencea au fost înștiințați de faptul că un club din Premier League, cel mai probabil Fulham, a trimis un fax roș-albaștrilor prin care a oferit 4,5 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe Goian. Cel care ar fi trebuit să se ocupe de negocieri era Adrian Ilie, la urechile căruia a ajuns pentru prima dată informația. Numai că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată în momentul în care Giovani Becali a aflat. Impresarul a încercat să împiedice negocierile, pentru că nu ar fi dorit să piardă comisionul din tranzacția cu Sunderland pentru „Goe”.

Știind aceasta, Adrian Ilie a evitat să colaboreze cu Giovani pentru transferul fundașului la Fulham tocmai din cauză că cel din urmă voia să dețină controlul absolut asupra tranzacției, cât și a beneficiilor materiale aferente ei. Fără a se ajunge la un consens, Adrian Ilie a decis să nu se mai negocieze cu Fulham, simțind că autoritatea îi este subminată de presiunea de a obține puterea absolută a fraților Becali la Steaua.

"Argăseală și Ghiorghișor sunt indispensabili pentru mine. În rest… n-am nicio treabă dacă cineva vrea să plece" – Gigi Becali, finanțator Steaua

Publicat: 10 07. 2008, 22:16
Actualizat: 11 07. 2008, 10:37