UPDATE | Gigi Becali a dat toate detaliile despre transferul lui Andrei Miron. Când va ajunge la FCSB: „Vine gratis la noi”

Noul antrenor al FCSB, Bogdan Andone, este prezentat oficial in cadrul unei conferinte de presa sustinuta de finantatorul echipei, Gigi Becali (in imagine), alaturi de directorul sportiv al formatiei, Mihai Stoica, miercuri, 5 iunie 2019, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Andrei Miron (25 de ani) a ajuns până la urmă la FCSB, deși în prima fază Gigi Becali și Valeriu Iftime nu s-au înțeles asupra condițiilor de transfer.

UPDATE 14:20 // Gigi Becali confirmă parafarea transferului lui Miron și spune că fundașul va veni la echipa bucureșteană la finalul sezonului regulat.

„Da, să vedem cum o să facem. Am vorbit cu Iftime şi vrea să-l ţină cât poate, să joace două sau trei meciuri pentru ei. Şi o să rămână cu ei, o să facem actele de acum, o să joace două sau trei meciuri şi apoi vine la noi. În play-off îl avem. Vine gratis şi ia el 30%. Este o afacere bună. Eu l-am vrut mai demult. Şi pe Burcă l-am vrut, dar uite că nu l-am luat”, a spus Becali după întâlnirea cu Miron.

UPDATE 13:00 // Andrei Miron a semnat un contract pe 3 ani cu FCSB și va avea un salariu lunar de 12.000 de euro, anunță Digi Sport. Roș-albaștrii nu vor plăti nicio sumă de transfer, însă moldovenii vor păstra un procent de 30% dintr-un viitor transfer. Rămâne de văzut dacă fundașul va trece acum sub comanda lui Vintilă sau la finalul sezonului regulat.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Fundașul central va ajunge azi la palatul lui Gigi Becali pentru a negocia termenii contractului. Impresarul fotbalistului, Florin Vulturar, a confirmat informația.

„Da, e adevărat, urmează să avem o întâlnire cu domnul Becali și să stabilim termenii înțelegerii cu Andrei”, a declarat Vulturar pentru GSP.ro.

Prima ofertă refuzată de Iftime

Gigi Becali a încercat să-l transfere pe Miron încă dinaintea reunirii lotului, însă Valeriu Iftime n-a putut fi contactat. Când în sfârșit cei doi patroni au reușit să ia legătura, moldoveanul i-a transmis lui Becali că vrea să-l mai țină pe Miron patru etape pentru a se lupta la calificarea în play-off.

„Chiar m-am și înțeles cu el. Nu era vorba acum de o sumă de transfer. Noi ne alegeam cu 20 la sută dintr-un ulterior transfer al lui Miron la o altă formație, iar Gigi îmi acceptase și principala condiție: I-am explicat că am nevoie de Miron încă patru etape și îl las la FCSB după data de 1 martie”, a spus ieri Iftime pentru Prosport.

  • 18 meciuri, toate integralist, a jucat Miron pentru FC Botoșani în acest sezon din Liga 1, reușind și două goluri
Publicat: 08 01. 2020, 11:32
Actualizat: 08 01. 2020, 14:35