Gigi Becali și-a învățat lecția! Promisiunea patronului de la FCSB: „În viața vieților voastre nu o să mai vedeți că fac asta!”

George Becali sustine o conferinta de presa in fata sediului LPF, joi, 13 august 2020. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali, patronul de la FCSB, e hotărât să renunțe la Zdenek Ondrasek și Stipe Vucur, dar și să nu mai transfere vreodată jucători străini liberi de contract.

După eliminarea din turul II preliminar din Conference League, Gigi Becali a promis că nu va mai transfera „jucători străini pe care nu îi vrea nimeni”.

Șahtior Karagandî și FCSB s-au întâlnit în turul II preliminar din Conference League și, după 1-0 în tur pentru roș-albaștri, echipa din Kazahstan a dus meciul retur în prelungiri, marcând golul de 2-1 în minutul 90+1. Pentru FCSB a marcat Florinel Coman, în minutul 76. Gazdele s-au calificat după loviturile de departajare, după ce Olimpiu Moruțan a ratat.

Gigi Becali promite că nu va mai transfera jucători străini liberi de contract la FCSB

Imediat după meciul retur cu Șahtior Karagandî, Gigi Becali a anunțat că Zdenek Ondrasek și Stipe Vucur sunt jucătorii pe care îi va da afară, spunând că i-a achiziționat pentru cupele europene, însă acum i-a spus lui Mihai Stoica să le transmită că FCSB nu mai are nevoie de ei.

La câteva ore distanță, Gigi Becali a declarat că nici nu mai are de gând să transfere jucători străini liberi de contract. În ceea ce îi privește pe cei doi jucători, aceștia vor merge la echipa a doua dacă nu vor să plece de la FCSB.

„Nu are nicio treabă antrenorul… Ce vină are antrenorul că un fundaș central care trebuie să dea cu capul în minge de fapt îi dă mingea pe tavă unui adversar. E adevărat, omul din greșeli învață. În viața vieților voastre nu o să mai vedeți că iau eu jucători din ăștia liberi de prin străinătate pe care nu îi vrea nimeni. Și Ondresek și Vucur! Nu mai vreau să îi mai văd la prima echipă. Să se ducă la echipa a doua! De prost i-am luat! Păi, mai fac vreodată așa ceva?”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

 

Publicat: 30 07. 2021, 00:22
Actualizat: 30 07. 2021, 00:25