Gigi Becali, mesaj pentru fanii „câinilor”: „Dinamo este ca un bolnav, la spital. Dar, nu are ceva incurabil, se poate vindeca!”

Gigi Becali, patronul FCSB-ului, îi ține partea lui Ionuț Negoiță în războiul pe care omul de afaceri îl duce cu suporterii din ”Ștefan cel Mare”.

Fanii roș-albi doresc prin diferite proiecte socios să cumpere acțiunile patronului de la RIN și să aibă puterea de a decide asupra echipei. În prezent, omul de afaceri e în discuții privind vânzarea clubului cu un fond de investiții arab.

”Ce a făcut Negoiță la Dinamo… voi să spuneți mersi. El a ținut Dinamo în viață. Dinamo este ca un bolnav, la spital, dar nu are o boala incurabilă, se poate vindeca. Rapid a intrat în comă… Negoiță a pierdut vreo 20 de milioane de euro… Eu o spun din inimă, nu că am avea vreo prietenie cu el. Orice echipă de fotbal consumă 2-3 milioane în plus față de ce primește de la drepturile TV. Cu 2-3 milioane rămâne în play-out sau în play-off, dar pe locurile 5 – 6. Ca să ai pretenții la campionat trebuie să pierzi bani, așa cum a pierdut Neluțu Varga…El mai are de recuperat 20 de milioane de euro. Dacă la anul nu merge în Europa, atunci se curăță. Văd că vă zbateți ca să strângeți 100.000 de euro de vreo 3-4 ani. Aveți 100.000 de euro? Vorbiți de milioane de euro…. Voi aveți galerie, dar nu aveți brand și nu puteți produce bani din asta”, a spus Gigi Becali la Digi Sport TV într-un dialog purtat cu Răzvan Oprea, unul dintre membrii ADPD, proiect socios ce încearcă să preia Dinamo.

 

 

Publicat: 18 01. 2020, 12:19
Actualizat: 18 01. 2020, 12:24