Gigi Becali, la un pas de moarte!

Motoarele avionului cu care urma să se deplaseze patronul Stelei s-au oprit în timpul manevrelor de decolare.

Norocul lui Gigi Becali a fost că aeronava nu a apucat să se desprindă de la sol, evitându-se astfel o adevărată tragedie. „Am crezut că murim. Sunt în stare de șoc, am scăpat ca prin urechile acului”, au fost primele cuvinte ale lui Becali, îngrozit de ceea ce i se întâmplase. „Eram cinci oameni înăuntru. Am încercat să pornim a doua oară, însă avionul nu a pornit”, a completat vărul patronului Stelei, Virgil Becali. „Dacă mai întârzia câteva secunde în aer, nu mai avea unde să coboare și acum eram pe altă lume”, a mai spus finanțatorul stelist. „Avionul nu s-a ridicat niciun moment de la sol!”, au precizat în schimb oficialii Aeroportului Băneasa.

Becali a rămas la București

După a doua încercare eșuată de decolare, lui Gigi Becali i-a fost pus la dispoziție un alt avion, însă finanțatorul roș-albaștrilor luase deja decizia de a rămâne la București. „Cine mai avea curaj să meargă?”, a afirmat același Virgil Becali. Un amănunt interesant: aeronava cu probleme a fost aceeași care l-a transportat pe Jose Mourinho la meciul România – Franța din această toamnă.

"Spun și eu ca Oprescu: au încercat să mă oprească să candidez, dar nu au reușit" – Gigi Becali, finanțator Steaua

Cu buldozerele pe măicuțe!

Gigi Becali a primit o plângere de la Secția 6 Poliție, fiind acuzat că a speriat 17 măicuțe cu buldozerele, intenționând să le dărâme mănăstirea. Scopul latifundiarului era de a intra în posesia unui teren de 30 de milioane de euro care se afla pe locul unde este Mănăstirea Christiana, situată pe Șoseaua Pipera, informează Cotidianul.

Gigi, favorit la pariuri!

Pentru alegerile de săptămâna viitoare, Bet-at-Home a lansat o serie de pariuri inedite, în care este inclus și patronul Stelei. Becali, aflat în cursă directă cu Oana Niculescu Mizil, este dat favorit, cu o cotă de 1,10. În schimb, Cătălin Zmărăndescu este devansat de Elena Udrea și Luminița Anghel, fostul luptător având cota 15,00!

Publicat: 21 11. 2008, 22:57
Actualizat: 22 11. 2008, 08:42