Gigi Becali l-a lăsat pe Bilașco să plece, dar îi pregătește o SURPRIZĂ‚ lui Levi! Negociază cu un atacant cotat la 3.5 milioane €! De ce depinde transferul

Vestea anunțată de FRF, că Universitatea ar putea fi dezafiliată
marți în cazul în care Adrian Mititelu nu renunță la procesele
împotriva federației, a trezit interesul Stelei, care vrea să
refacă duo-ul ofensiv al Craiovei din sezonul trecut prin aducerea
lui Florin Costea.

Locul lăsat liber în atacul Stelei de plecarea lui Bilașco poate
fi umplut foarte repede de Florin Costea. Acesta este unul dintre
jucătorii preferați ai patronului Gigi Becali, iar în cazul în care
Craiova va fi dezafiliată, atacantul va deveni liber de contract.
Vârful Craiovei Maxima, Rodion Cămătaru, este încrezător că
transferul se va realiza: „Având în vedere ce se întâmplă
acum la Craiova, este foarte probabil ca Florin să meargă la
Steaua”

Recomandat de
Pițurcă

Un alt atu pentru venirea lui Florin Costea în Ghencea este părerea
selecționerului Victor Pițurcă. Acesta a spus în dese rânduri că
Mihai Costea este mai slab decât fratele său mai mare. Mai mult
decât atât, Becali nu s-a ferit niciodată să recunoască faptul că
ține cont de părerea fostului său antrenor.

Galamaz se duce după
„Bilă”, dacă Gigi găsește alt fundaș

După ce l-au dat pe Marius Bilașco în China, la Tianjin Teda,
steliștii se pot despărți oricând și de George Galamaz. Patronul
Stelei a spus aseară că este dispus să renunțe la fundaș, însă doar
în momentul în care i se va asigura o altă variantă viabilă pe
aceeași poziție. „Nu am luat niciun ban pe Bilașco. Victor Becali
mi-a zis: «Joacă și el doi ani, ia 1 milion de euro». Mi l-a cerut
și pe Galamaz. Îi dau drumul și lui doar dacă iau un fundaș
central”, a comentat patronul din Ghencea.


„Steaua s-a păcălit cu Mihai
Costea! Banii aia puteau fi folosiți pentru Florin Costea, care
este mult peste Mihai”,
Victor Pițurcă, selecționer
România, 25.03.2011

„Eu am vorbit cu Mititelu
pentru amândoi, nu doar pentru Mihai. A zis că mi-l dă și pe Florin
doar dacă nu se salvează”
, Gigi Becali, patron Steaua,
03.05.2011


3.500.000 € este cota lui Florin
Costea, conform transfermarkt.de

articol scris de Cristi
Voinea

Publicat: 09 07. 2011, 03:00
Actualizat: 09 07. 2011, 03:00