Gigi Becali îl vrea, dar alta e persoana care are ultimul cuvânt în acest transfer! Cine trebuie să-și dea acordul pentru mutarea „noului Belodedici” la FCSB

Cesar Daniel Meza Colli, Dan Nicolae Nistor si Grigore Ioan Turda in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC Arges, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 17 iulie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

ProSport a anunțat zilele trecute, în exclusivitate, că lui Gigi Becali i-a fost propus fundașul central al celor de la FC Argeș, Grigore Turda, fotbalist în vârstă de 24 de ani, care e cotat pe site-urile de specialitate la 500.000 de euro.

Jean Vlădoiu, președintele piteștenilor, a dezvăluit că cel care va avea ultimul cuvânt în privința acestei mutări ar urma să fie primarul Cristian Gentea.

„Am spus de mult timp că Turca e un jucător senzațional, l-am comparat cu Belo, care e fratele meu, nu m-am înșelat. El de la lună la lună crește în joc, cred că este un jucător pe care în scurt timp îl putem vedea la națională.

Muncește… Eu nu-mi doresc ca Turda să plece, mi-aș dori să rămână, dar dacă domnul primar Gentea hotărăște să-l dea pe Turda, eu nu mă împotrivesc”, a declarat Jean Vlădoiu, după victoria echipei sale în Cupa României, 2-1 cu Dinamo.

Grigore Turda, aproape de FCSB!

ProSport a aflat că formația roș-albastră a început deja căutările pentru a-și întări lotul în iarnă, în încercarea de a câștiga titlul de campioană. Unul dintre posturile vulnerabile pe care FCSB le-a identificat este cel de fundaș central.

Roș-albaștrii trebuie să mai aducă astfel un apărător care să facă pereche în centrul defensivei cu brazilianul Vinicius, care rămâne o stâncă în defensiva bucureștenilor. Din informațiile ProSport, lui Gigi Becali i-a fost propus Grigore Turda.

Grigore Turda (24 de ani) a ajuns la FC Argeș în 2018, de la Pandurii, și a avut o creștere constantă. După promovarea piteștenilor în Liga 1, apărătorul a început să atragă atenția tot mai mult prin evoluțiile sale sigure, dar și prin aportul ofensiv, la fazele fixe. Unul dintre cei mai mari susținători ai lui Turda este Jean Vlădoiu, președintele celor de la FC Argeș.

Publicat: 27 10. 2021, 16:58