Gigi Becali anunță că un fotbalist e OUT de la FCSB: „Va pleca! Ce să mai facem cu el?” O altă dezamăgire s-a „salvat” în ultima clipă, viitorul lui Teixeira a fost decis

Gigi Becali a anunțat, miercuri, că aventura lui Ionuț Larie (31 de ani) la FCSB se va termina în vară, dar și că Ovidiu Popescu, aflat și el pe lista neagră, și Filipe Teixeira vor continua la vicecampioana României.

Dezamăgit de prestațiile fundașului central pe care l-a adus vara trecută de la CFR Cluj, finanțatorul vicecampioanei a anunțat că Larie își va face bagajele la finalul acestui sezon, când îi expiră contractul pe un an semnat în iulie 2017, la puțin timp după ce a făcut penalty-ul din care Gabi Iancu a transformat-o pe Viitorul în campioană: „Larie va pleca! I se termină contractul și nu vom mai prelungi. Are 31 de ani, la revedere! Ce să facem cu un jucător de 31 de ani?”, a spus Becali, pentru gsp.ro.

În schimb, un alt jucător intrat în dizgrație, Ovidiu Popescu, și-a salvat postul în echipă și va fi păstrat și din vară, alături de Filipe Teixeira, veteranul portughez care, în ciuda celor 37 de ani, a avut evoluții apreciate în acest sezon: „Ovidiu Popescu nu va pleca. Și lui Teixeira i se termină contractul, dar prelungim. În câteva zile se rezolvă. Băiatul își face treaba foarte bine”, a mai anunțat Becali.

Patru goluri trei pase decisive și multe meciuri în care a arătat precum creierul limpede din jocul FCSB-ului sunt argumentele cu care Teixeira l-a convins pe Becali să-i mai ofere un an de contract.

Publicat: 07 03. 2018, 13:41
Actualizat: 07 03. 2018, 15:11