Meritul lui Gică Hagi la golul înscris de Eduard Radaslavescu în meciul România – Cehia, la U20: „El m-a învățat să șutez așa”. Ce îl punea să facă la antrenamente

Gică Hagi este „vinovat” pentru victoria României cu Cehia, la U20, scor 2-1, obținută joi. Fotbalistul pe care acesta îl antrenează la Farul Constanța, Eduard Radaslavescu (17 ani) a marcat un gol antologic, de la 30 de metri, direct în vinclul porții adverse, în minutul 85 al partidei.

Cehii nu au mai avut timp să egaleze, iar Bogdan Lobonț înregistrează primul său succes ca antrenor al naționalei U20. „Tricolorii” nu au practicat cel mai bun joc posibil, însă faptul că au câștigat le poate crește încrederea în forțele proprii, pe viitor.

Autorul golului victorie, Eduard Radaslavescu, nu este străin de astfel de execuții. A marcat de multe ori cu șuturi de la mare distanță. Lovește foarte bine balonul, iar Gică Hagi îl încurajează mereu să tragă la poartă. „Regele” are mare încredere în calitățile sale și îl pregătește și pentru debutul în Liga 1.

Eduard Radaslavescu, gol de generic împotriva Cehiei!

De asemenea, Bogdan Lobonț este impresionat de Eduard și i-a oferit șansa de a debuta la U20, chiar dacă este cu trei ani mai mic decât colegii și adversarii săi. Mijlocașul Farului nu a dezamăgit. A muncit mult să ajungă aici, după cum chiar el recunoaște.

„Un gol foarte frumos. Când văd poarta, de la acea distanță nu mă mai gândesc. Am mai dat goluri așa. Da, în fiecare zi îmi spune să dau la poartă, cum să dau la poartă. M-a învățat foarte multe până acum. Domnul Hagi m-a sunat înainte să ajung aici. Mi-a zis să am multă încredere în mine, el mă susține în tot ceea ce fac și pe parcurs vor veni și rezultatele.

Eu sunt de la Băile Herculane, 600 de kilometri distanță. De la 12 ani stau acolo singur. Mi-am luat inima în dinți și am plecat de acasă fără părinți. La început mi-a fost greu, dar mai aveau colegi din zonă și m-am acomodat foarte repede.Mama a plâns cel mai mult când am plecat. Acum, când văd rezultatele sunt foarte bucuroși

Îi mulțumesc lui Mister pentru convocare și pentru încrederea acordată”, a declarat Eduard Radaslavescu, la finalul partidei cu Cehia.

Publicat: 07 10. 2021, 22:07
Actualizat: 08 10. 2021, 00:30