Ghinionistul Geraldo!** S-a accidentat în primele momente ale amicalului cu Zestafoni! Află cât va sta pe bară

Primul amical, prima victimă: Geraldo Alves, stoperul lusitan al
Stelei, care s-a accidentat imediat după ce a intrat pe
teren.

Era minutul 60 al meciului cu Zestafoni când Geraldo Alves a intrat
pe teren. Nici nu apucase Galamaz, cel schimbat, să ajungă la banca
de rezerve, că a fost chemat înapoi. După un tackling, portughezul
a rămas pe gazon și s-a ridicat doar ajutat de doctorul Radu
Paligora. A ieșit cu mâna la față, aproape plângând, iar verdictul
a venit aproape imediat: ruptură la coapsa stângă. Ieri s-a aflat
și perioada în care va lipsi de pe teren. Și aceasta este o veste
incredibil de proastă pentru toți fanii Stelei: cel puțin cinci
săptămâni departe de gazon! „Încă nu s-a efectuat RMN-ul,
trebuie să așteptăm cel puțin 48 de ore pentru că mușchiul e umflat
acum. Dar lucrurile par clare: ruptură musculară la coapsă, iar
pregătirea de vară e ratată”
, au spus surse din cadrul
lotului stelist.

Publicat: 25 06. 2011, 08:47
Actualizat: 25 06. 2011, 08:49