Gheorghe Hagi: „Meritam să câștigăm, a fost rea voință din toate punctele de vedere”

Finanțatorul grupării Viitorul Constanța, Gheorghe Hagi, a declarat, luni, după remiza din meciul cu Concordia Chiajna, scor 1-1, că formația sa merita victoria și a criticat arbitrajul lui Teodor Crăciunescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Meritam să luăm trei puncte, dar unii vor să luăm cât mai puține. Am spus în tur că nu vorbesc despre arbitraje, dar unele lucruri sunt prea pe față. Golul Chiajnei, penalti neacordat, penalti cu Petrolul, penalti și la Bistrița, dar noi suntem echipă mică. O iau pe coajă ce să fac? Măcar respect pentru acești copii cer care muncesc și meritau să câștige astăzi. Probabil că cineva undeva dorește să ne țină acolo cu punctele, pentru că avem prea multe. Prietenii sunt prieteni, îi cunosc. Balaj, acum Crăciunescu, au motive să dea pentru noi și nu dau. Ă‚sta e fotbalul, am tăcut până acum, am vrut să fiu profesionist, dar în România trebuie să strigi. A fost rea voință din toate punctele de vedere”, a spus Hagi.

Echipa Viitorul Constanța a terminat la egalitate, luni, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formația Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I. Oaspeții au deschis scorul prin Pană, în minutul 4, gazdele reușind egalarea prin Alibec, în minutul 59.

Mediafax

Publicat: 10 12. 2012, 20:23
Actualizat: 10 12. 2012, 20:24