Genunchi de Cristea**l! Dinamoviștii se tem de accidentările dese ale lui Andrei Cristea și vor să se „blindeze” în noul contract

Situația medicală a lui Andrei Cristea (28 de ani) le ridică mari semne de întrebare conducătorilor lui Dinamo, iar aducerea atacantului cerut și de Dario Bonetti în „Groapă” depinde foarte mult de felul în care fotbalistul se va prezenta la testele medicale. Tocmai din acest motiv, contractul pe care fostul golgeter al Ligii I îl va semna cu roș-albii va fi unul care-i va proteja pe „câini”.

Nicolae Badea a confirmat ieri că săptămâna viitoare se va întâlni cu Andrei Cristea pentru a discuta termenii unei noi aventuri a fotbalistului în „Ștefan cel Mare”. Totuși, președintele CA al „câinilor” îi pregătește atacantului câteva surprize.

Un minut într-un an
Discuțiile între cele două părți sunt complicate de situația medicală delicată pe care Cristea a traversat-o în ultimul an. Accidentat grav la genunchiul drept, atacantul a rămas cu sechele în acea zonă și, spun apropiați ai acestuia, cartilajul i-ar fi rămas afectat destul de serios. Tocmai din acest motiv, Cristea nu a mai apărut la prima echipă a lui Karlsruher din luna mai a lui 2011, iar oficial fotbal a mai jucat doar un singur minut de atunci, la echipa a doua a nemților, și asta în liga a patra germană!

Clauze anti-accidentări
În aceste condiții, contractul în alb pe care atacantul l-a semnat în momentul plecării în Germania și care urma să intre în vigoare doar dacă echipa Karlsruher retrogradează nu este unul care să o avantajeze neapărat pe Dinamo. Acum, conducerea „câinilor” vrea să-i condiționeze printr-un act adițional plata salariului de 10.000 de euro pe lună pe care-l are stipulat în documentul semnat în ianuarie 2011 de situația sa medicală și de meciurile pe care le va juca pentru „câini”. Astfel, dacă temerile roș-albilor se vor adeveri, iar Cristea nu va mai putea juca fotbal la nivel înalt din cauza problemelor la genunchi, dinamoviștii se blindează. „Câinii” nu vor să rămână cu plata contractului acestuia, mai ales că în cei trei ani, pe cât este semnată înțelegerea, atacantul ar trebui să primească doar din salariu 360.000 de euro.

Cristea a plecat azi (n.r. – ieri) din Germania. Luni ne vom vedea și vom discuta. Nu cred că vor fi probleme
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

22 de goluri a marcat Cristea pentru Dinamo în campionat în cele 45 de meciuri jucate pentru „câini”

Publicat: 01 06. 2012, 08:21
Actualizat: 01 06. 2012, 08:22