„Generația de Aur nu se poate compara cu ea! Simona a fost și va mai fi numărul 1 în lume, noi n-am ajuns atât de sus”. Halep, încurajată de un fost internațional după finala pierdută la Australian Open

Simona Halep (26 de ani), liderul mondial, a ratat din nou șansa de a câștiga un Mare Șlem după ce, astăzi, a pierdut cu scorul 6-7 (2), 6-3, 4-6 în fața danezei Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA, în finala de la Australian Open. În urma acestui rezultat de la Melbourne, Wozniacki a întrecut-o pe româncă în fruntea ierarhiei mondiale.

Multe personalități din lumea sportului românesc au venit cu mesaje de încurajare pentru Halep, iar printre aceștia se numări și Florin Prunea, fostul portar al naționalei. Prezent la Galați, la Sala Sporturilor „Dunărea”, la un efeniment festiv prin care Daniel Florea (42 de ani), fost fotbalist la Oțelul sau Dinamo, își marchează public retragerea din activitatea de jucător, Prunea a spus că Simona Halep este peste „Generația de Aur” a naționalei României.

Fostul goalkeeper a transmis că sportiva româncă de 26 de ani poate fi comparată în acest moment doar cu Nadia Comăneci sau Ilie Năstase. „Generația noastră nu se poate compara cu ea. Simona a fost și va mai fi numărul 1 în lume, noi n-am ajuns atât de sus. Poate doar cu Nadia sau Năstase să o putem compara. A făcut un turneu excelent, va veni și trofeul de Grand Slam. Acum îi doresc să se odihnească liniștită, să se recupereze cât mai repede la gleznă”, a spus Florin Prunea.

Finala de la Australian Open a fost a treia de Grand Slam a carierei pentru Simona Halep, după cele două pierdute la Roland Garros, în 2014 și 2017. Pentru prezența în finală, în urma căreia va coborî pe locul secund, Halep va primi cu 1.300 de puncte WTA și 1.56 milioane de dolari. Câștigătoarea, Caroline Wozniacki, câștigă 3,12 milioane de dolari și 2.000 de puncte în ierarhia mondială de simplu, după această victorie, și redevine lider WTA.

Florin Prunea (49 de ani) a evoluat în cariera sa pentru Dinamo, Universitatea Cluj, Univeristatea Craiova, FCM Bacău, FC Brașov sau FC Național, iar la naționala României a acumulat 40 de selecții. Acum vrea să candideze pentru a deveni președinte al FRF.

Publicat: 27 01. 2018, 16:13
Actualizat: 27 01. 2018, 16:15