Gardoș și Georgievski, suspendați pentru derby-ul cu Petrolul! Reghe e forțat să facă cel puțin 3 schimbări! Cum poate arăta Steaua

Steaua are o perioadă dificilă, urmând o serie de meciuri foarte tari. După egalul obținut, scor 1-1, obținut în fața Pandurilor, roș-albaștrii urmează să joace marți seară împotriva celor de la Schalke, în Liga Campionilor.

Apoi, urmează un alt meci dificil pentru echipa lui Reghecampf, pe teren propriu împotriva celor de la Petrolul, echipă care se gândește chiar la campionat.

Din păcate pentru Reghecampf, acesta se confruntă cu mari probleme de efectiv pentru partida împotriva „lupilor galbeni”. Pe lângă accidentații Pintilii și Filip, antrenorul roș-albaștrilor nu se va putea baza nici pe Gardoș și Georgievski, jucători ce sunt suspendați pentru acel meci din cauza cumulului de cartonașe galbene.

Locul lui Gardoș va fi luat cel mai probabil de Varela, iar pentru postul de fundaș dreapta, Reghe s-ar putea baza pe Prepeliță sau Chipciu. La mijlocul terenului ar putea să apară Neagu, jucător adus de la Oțelul Galați, care va juca alături de Bourceanu.

Echipa probabilă a Stelei: Tătărușanu – Prepeliță, Szukala, Varela, Latovlevici – Bourceanu, Neagu – Adi Popa, Stanciu, Tănase – Kapetanos

Publicat: 24 11. 2013, 09:02
Actualizat: 24 11. 2013, 09:03