Gardoș: „Golul e valabil 100%!” Ce spune fundașul stelist despre sistemul ales de Reghecampf

Gardoș a adus victoria Stelei prin golul său din startul reprizei secunde, iar fundașul roș-albaștrilor consideră că reușita sa a fost una valabilă în ciuda protestelor gazdelor care au solicitat fault în atac. Referitor la sistemul folosit de Reghecampf (3-4-3), Gardoș spune că nu se simte pus în dificultate de alegerea antrenorului, steliștii jucând și în trecut într-o asemenea așezare.

„Nu e mai greu în acest sistem, am jucat și anul trecut așa, mie personal îmi place. Nu e totuși foarte ușor să treci de la un sistem la altul, dar e important că am câștigat. Golul e valabil 100% la faza din care am marcat. Clar ne gândim că putem ajunge în primăvara europeană. Obiectivul este calificarea în Europa League”, a declarat Florin Gardoș la DigiSport.

Publicat: 27 10. 2013, 23:59
Actualizat: 28 10. 2013, 00:00