Gardoș demască practicile lui Gigi Becali: „Nu credeam că e chiar așa, am văzut totul altfel. Parcă eram pe PlayStation!” Episodul incredibil pe care l-a trăit la un meci privit din lojă, de lângă patron

Florin Gardoș a ajuns la Southampton după ce a impresionat în tricoul FCSB-ului. Fundașul împrumutat la Craiova în a doua parte a sezonului a ținut să rememoreze un episod neplăcut din perioada petrecută la FCSB. Fundașul central se afla în lojă alături de Gigi Becali și a avut ocazia să vadă cum fostul patron dicta schimbările.

„Eu am avut câteva episoade… La început nu știam, nu conștientizam. Ulterior au fost niște episoade care m-au deranjat, în momentul în care am aflat că patronul intervine și… M-am simțit ca la PlayStation, că vine patronul și pune jucătorii cum vrea el… A fost doar un episod, nu vreau să spun cine era antrenor, iar eu nu am fost în lot și am stat în tribună, cu patronul și am avut ocazia să văd cum se petrec lucrurile acolo. Am fost dezamăgit.

Nu credeam că e chiar așa. Așa mi-a părut atunci, poate a fost impactul altfel despre mine. Am fost dezamăgit. Am văzut totul altfel, am încercat să nu mai pun suflet când sunt pe bancă, când nu joc, pentru că până la urmă… Treaba antrenorului în primul rând, la Steaua, e să-l convingă pe patron că un jucător merită să joace”

Cred că Dică se aștepta într-un fel să aibă problema asta și sunt convins că nu i-a fost ușor deloc în acest sezon. Dar e un pas important pentru orice antrenor să fie la Steaua. E acolo, în CV”, a spus Florin Gardoș, pentru Telekom Sport.

Florin Gardoș a revenit în Liga 1 Betano pentru a-și relansa cariera, dar a suferit o ruptură musculară în meciul cu Viitorul din playoff, încheiat la egalitate, scor 3-3. Chiar și așa, oltenii sunt dispuși să-l păstreze pe Gardoș și în sezonul viitor. Președintele Craiovei, Marcel Popescu, a declarat în cadrul emisiunii ProSport Live că în cel mai scurt timp vor fi definitivate formalitățile privind împrumutul lui Gardoș pentru sezonul viitor.

Publicat: 30 05. 2018, 18:54
Actualizat: 30 05. 2018, 18:55