GALERIE FOTO: Săgeata s-a reunit cu 22 de jucători. Cătălin Anghel: „E o provocare să antrenez la Năvodari”

Lotul echipei de Liga I, Săgeata Năvodari a revenit miercuri după amiază din vacanță. Primul antrenament s-a desfășurat pe stadion Flacăra din Năvodari, iar la reunire au fost prezenți 22 de jucători. Atacantul Mihai Roman a fost prezent și el la reunirea echipei însă nu a efectuat primul antrenament fiind accidentat.

Au lipsit Ousmane Ndoye, Nadales Lopez, Krisztian Pogacsics, Andrei Florean și Alexandru Sorian, iar lui Valentin Apostol i-a fost reziliat contractul. „Sunt bucuros că am ales să antrenez pe  Săgeata Năvodari. Este o provocare pentru mine și sper să fac numai lucruri bune aici. Sunt de părere că avem un lot bun,destul de valoros și sper ca alături de oamenii de aici să facem treaba bună” a declarat noul antrenor al Săgeții, Cătălin Anghel.

„Vrem să jucăm meciurile de acasă la Năvodari”

La rândul său,Aurelian Băbuțan, managerul general al celor de la Săgeata Năvodari s-a arătat încântat de noul antrenor și crede că Săgeata va crește de la meci la meci. „Mă bucur pentru Cătălin Anghel că a acceptat oferta noastră și cred eu că va face o treabă bună la echipă.Avem toată încrederea în el și va fi singurul care decide ce jucători pleacă și ce jucători vom transfera. Sper ca domnul primar Matei să rezolve problemele și să dăm drumul la lucrările pentru modernizarea stadionului pentru că, după părerea mea dacă aveam în spate un public mai numeros puteam să facem mai multe puncte în acest tur de campionat. Este păcat dacă rămânem în Liga 1 să mergem să jucăm meciurile de pe teren propriu la Galați sau Ploiești”, a conchis Aurelian Băbuțan.

LOTUL PREZENT LA REUNIRE
Portari: Vlad Gordin, Leonidas Panagopoulos
Jucători de câmp: Ioan Mera, Cristian Munteanu, Andrei Peteleu, Ionuț Filip, Valeriu Lupu, Florin Popa, Ionel Ghinea, Răzvan Cazan, Apostol Muzac, Sorin Chițu, Alexandru Grigoraș, Hristu Chiacu, Marius Tigoianu, Florin Achim, Ovidiu Vezan, Viorel Dinu, Alexandru Vieru, Ilie Iordache, Valentin Barbulescu și Silviu Pană

Text și foto: Alexandru RAITĂ‚

Publicat: 08 01. 2014, 17:07
Actualizat: 08 01. 2014, 20:13